luni, 12 noiembrie 2007

Zece lucruri simple pe care le fac liderii

Prin transformarea acestora în rutine, prin cultivarea lor sistematică, prin disciplina realizării lor, liderii aduc valoare în viaţa şi activitatea atât a lor cât şi a oamenilor cu care lucrează. În esenţă, aceste lucruri simple sunt semnele de respect pe care liderii le arată oamenilor din jurul lor
  1. Zâmbesc. Zâmbetul este o stare de spirit, este atât un efect cât şi o cauză a gândirii pozitive. Zâmbetul se transmite şi celorlalţi (la fel ca şi căscatul!!!). Zâmbetul „se aude” şi la telefon. Se poate transmite chiar şi în scris J.
  2. Salută. Liderii salută primii. Ei nu aşteaptă să fie salutaţi sau băgaţi în seamă pentru că sunt importanţi. Ei îi respectă pe oamenii din jurul lor şi primul semn este salutul, sincer şi cu semnificaţii. Liderii spun „Bună dimineaţa!” iar dimineaţa va fi cu adevărat bună.
  3. Privesc în ochi. Privitul în ochi este un semn de sinceritate. Studiile arată că pentru a construi relaţii bune cu partenerii de discuţie, privirea trebuie să menţină conctactul cu acesta circa 60-70% din timp. De obicei se recomandă ca, atunci când purtăm o discuţie de afaceri să ne imaginăm un triunghi pe fruntea celeilalte persoane cu vârful în jos între ochi. Prin menţinerea privirii în această zonă creăm o atmosferă de echilibru.
  4. Spun „Mulţumesc!”. Este un cuvânt simplu care creează o atmosferă de cooperare şi asertivitate. Oamenii sunt bucuroşi să li se spună „Mulţumesc” pentru că prin aceasta li se recunoaşte contribuţia la realizarea a ceva important.
  5. Spun pe nume. Liderii li se adresează oamenilor din jurul lor folosindu-le cât mai des numele. Ei ştiu că numele unei persoane este cuvântul la care persoana este foarte atentă, chiar şi atunci când nu îi este adresat.
  6. Ascultă. Toţi oamenii au două urechi şi o singură gură, pentru a asculta de două ori şi a vorbi doar o singură dată, dar liderii aplică cu adevărat aceasta. Ascultarea este prima calitate a cuiva care vrea să poarte dialog. Ea permite identificare acelor aspecte cu adevărat importante în cadrul dialogului.
  7. Întreabă. Liderii întreabă pentru că ei nu deţin adevărul absolut, ci vor să afle cât mai multe din adevărurile celor din jurul lor. Un alt motiv pentru care pun întrebări este pentru că vor să se asigure că ceea ce au înţeles au înţeles corect. Liderii sunt într-o permanetă căutare de lucruri noi, ei au mintea scormonitoare, ei caută printre ceea ce ştiu alţii prin aceea că pun întrebări.
  8. Dau feed-back. Feed-back înseamnă răspuns, chiar dacă nu este rostit. Un semn care arată că a înţeles ce i s-a transmis, un gest, o aprobare, un e-mail, un telefon, un sms. Aceastea toate sunt feed-back, ele însufleţesc conversaţia sau acţiunea şi îi încurajează pe oameni să meargă în direcţia bună.
  9. Înveselesc. Liderii transmit voie bună şi bună dispoziţie. Ei îi înveselesc pe oamenii din jur prin modul inedit de a vedea lucrurile, prin umor, prin bancuri, prin ceea ce fac, prin ceea ce vorbesc.
  10. Învaţă în permanenţă. Liderii devin din ce în ce mai buni. Ei asimilează lucruri noi pe măsură ce le realizează. Liderii învaţă să facă ei înşişi lucruri pe care oamenii din jurul lor ştiu să le facă. Aceasta este încă un semn de respect pe care li-l arată. În acelaşi timp, prin exemplul personal, ei îi încurajează şi pe ceilalţi să înveţe în permanenţă, să devină mai buni.

Niciun comentariu: