vineri, 25 septembrie 2009

Modele defectuoase de manageri



Vătafii
Un vătaf este supraveghetorul slugilor de la curtea unui boier. În faţa boierului, managerii- vătafi se comportă ei înşişi ca nişte slugi iar în faţa oamenilor cu care lucrează ca un tiran. Managerii- vătafi îşi iubesc privilegiile pe care le au în calitate de manageri iar pe oamenii cu care lucrează îi desconsideră, socotindu-i slugi.

Manageri- vătafi folosesc poziţia de manager pe care o au pentru îmbogăţire personală. Sunt hoţi, corupţi, corupători, chiar îi consideră pe cei din jur coruptibili iar atunci când nu reușesc să îi corupă se enervează foarte tare și le poartă dușmănie. Ştiu să-și disimuleze corupția dar se tem să nu fie prinşi furând, fiind conştienţi că astfel şi-ar pierde puterea şi privilegiile. Şi că dacă şi-ar pierde slujba nu ar pierde numai salarul ci şi sursele de îmbogăţire personală.

Vătafii nu vor carieră, nu îi interesează să ajungă mai sus pe scara ierarhică. Se simt extrem de bine în mica şi mizerabila lor postură. În plus, combat orice fel de schimbare în organizaţie. Se opun din răsputeri reformelor pentru că ştiu că o dată cu schimbările poziţiile lor ar putea fi puse în pericol. De aceea, urmăresc doar menţinerea cât se poate de mult a unei situaţii confuze, cunoscută numai de ei.

Stăpânii de sclavi
Stăpânilor de sclavi le pasă doar de plantaţie. De oamenii cu care lucrează nu le pasă. Îi consideră sclavi, şi le pretind supunere absolută. Vor putere şi control total. Îşi motivează mai ales negativ oamenii cu care lucreză- îi ameninţă că îi dau afară din serviciu, din organizaţie sau că le taie din salar. Ştiu sa facă acest lucru voalat, zâmbind şi ascunzându-şi ameninţările în vorbe frumoase, cu un vocabular colorat. Sunt răzbunători şi cruzi, nu uită cine i-a jignit sau supărat.

Preferă să lucreze cu oameni care se supun necondiţionat, şi, în general, nu pun întrebări. Atunci când pun întrebări, nu pun întrebarea: „De ce să facem acest lucru?” ci numai: „Cum să facem acest lucru?” Pe stăpânii de sclavi nu îi interesează că sclavii nu au curajul să îi spună că ceva nu ar fi în regulă, că nu înţeleg ce fac, de ce fac, care este rolul şi contribuţia lor la realizarea activităţii, că suferă sau că sunt demotivaţi. Sclavii să tacă şi să tragă la vâsle pe galere!

Carieriştii
Carieriştii sunt motivaţi de carieră. Vor să urce rapid pe scara ierarhică şi toată lumea să vadă cât de sus au ajuns. Sunt obsedaţi de recunoaştere socială, de statut. Îşi alcătuiesc cvuri impresionante, se laudă cu multele diplome sau cu precedentele lor locuri de muncă. Cumpără maşini şi lucruri scumpe şi sunt extrem de atenţi la imagine. Selectează pe criteriul importanţei şi prestigiului persoanele în compania cărora se afişează. De regulă în birourile lor etalează poze în care apar în compania unor persoane importante.

Managerii carierişti folosesc organizaţiile şi departamentele pe care le conduc ca rampe de lansare pentru propria persoană, ca ocazii să fie văzuţi. Loialitatea faţă de organizaţie şi faţă de oamenii cu care lucrează este punctul lor slab. Dacă primesc o ofertă mai bună de slujbă te lasă baltă fără regrete înainte de orice deadline.

Pupincurişii
Consideră că succesul lor în organizaţie se realizează dacă au pe cine să servească, au cui să intre în graţii. Strategia de bază a pupincuriştilor este să găsească şi să servească persoane influente din organizaţie (şefi mai mari) aidoma unui parazit care, pentru a-şi îndeplini funcţia, îşi caută o gazdă. Când are deja o gazdă, parazitul pupincurist începe să transmită zvonuri, bârfe, să ţeasă intrigi, să dinamiteze relaţiile şefului cu angajaţii mai vechi şi mai competenţi, să înlăture pe oricine le-ar putea pune în pericol postura. Faţă de şeful mare, pupincuriştii se comportă umil şi acceptă multe sarcini ingrate, mărunte, dar extrem de importante pentru aceştia. Devenind indispensabili, şefii mai mari ajung să îi considere pe pupincurişti că sunt, într-adevăr, buni.

Ca răsplată pentru aceste servicii, pupincuriştii ajungă să fie „unşi” manageri peste diferite departamente sau echipe. În această calitate managerială, pupincuriştii se transformă în vătafi sau stapâni de sclavi, uneori în „gazde” pentru alţi paraziţi organizaţionali, după principiul „aşchia nu sare departe de trunchi”.

Habarniştii
Habarniştii sunt acei manageri care par că aterizează în mijocul unei echipe, a unui departament, a unei organizaţii sau a unei probleme fără nici o calificare, competenţă sau responsabilitate. De regulă, sunt numiţi pe criterii politice. Nu par să ştie nici în ce constau problemele pe care le au de rezolvat, nici care sunt implicaţiile rezolvării sau nerezolvării acestora. Ei, de fapt, habar nu au pe ce lume trăiesc. În organizaţiile sau echipele pe care managerii- habarnişti le conduc, la putere sunt cei trei N: nimeni nu ştie nimic. Când oamenii semnalează problemele, habarniştii se scuză spunând fie că problema este un lucru normal, fie că nu au fost informaţi, fie că nu e responsabilitatea lor, fie nu răspund, ascunzându-se de responsabilitate.

Managerii habarnişti sunt adevărate bombe cu ceas. Sub ei problemele, contradicţiile şi conflictele din organizaţiile şi departamentele pe care le conduc sporesc şi se ascut, creând premisele unor viitoare explozii. Faţă de acestea, managerii- habarnişti dau impresia că dorm. Fiţi îngăduitori cu aceşti manageri şi nu le stricaţi somnul. Mai bine treziţi-i pe şefii lor, pe proprietarii sau responsabilii organizaţiilor în care lucrează- până nu e prea târziu!

Miserupiştii
Sunt lipsiţi de interes, de motivaţie, nu au nici un fel de ambiţie referitoare la organizaţie, la activitatea acesteia, la rezultate, la performanţe. Nu îi interesează nici de soarta şi nici de problemele oamenilor care lucrează în organizaţie, considerând că problemele oamenilor nu sunt de responsabilitatea organizaţiei sau a managerilor acesteia. Îi regăsim mai ales în instituţiile publice acolo unde nu-i controlează nimeni, unde rezultatele activităţii lor manageriale sau a activităţilor organizaţiei nu influenţează nici salarizarea nici prelungirea mandatului, nici votul dat de electori (de exemplu, de membri în consiliul de administraţie sau de acţionari). Uneori sunt funcţionari publici, alteori aproape de pensie, de cele mai multe ori însă sunt de-a dreptul nesimţiţi.

Preaobosiţii
Sunt obosiţi mai tot timpul. Au cearcăne adânci şi un mare deficit de somn, de odihnă şi de concedii. Pot fi frustraţi şi nemulţumiţi, chiar se manfestă cu agresivitate pe cei care dorm bine noaptea, acuzându-i că nu îi interesează problemele organizaţiei. Oamenii alături de care lucrează sunt chinuiţi, stresaţi, la rândul lor devin obosiţi şi nemulţumiţi.

Managerii preaobosii produc nefericire şi stress în rândul membrilor echipei lor. În loc să producă soluţii, managerii preaobosiţi produc probleme, uneori ei înşişi sunt problemele. În termeni manageriali, managerii preaobosiţi planifică defectuos, organizează şi coordonează haotic. Sunt incapabili să distingă sarcinile urgente de cele importante, Întâmpină dificultăţi în a delega şi nu ştiu să folosească tehnologia pentru a elimina informaţiile şi mesajele redundante. Așa că, dacă vreți să le faceți un bine lor și organizației, ajutaţi-i să îşi ia un concediu. De vreo zece ani, dacă e posibil.

Modele defectuoase de manageri


Vătafii

Un vătaf este supraveghetorul slugilor de la curtea unui boier. În faţa boierului, managerii- vătafi se comportă ei înşişi ca nişte slugi iar în faţa oamenilor cu care lucrează ca un tiran. Managerii- vătafi îşi iubesc privilegiile pe care le au în calitate de manageri iar pe oamenii cu care lucrează îi desconsideră, socotindu-i slugi.

vineri, 11 septembrie 2009

Profesorii sunt liderii care trag oamenii după ei

Profesorii trebuie să fie lideri- să tragă oameniii după ei. Ei influenţează şi dezvoltă alţi oameni. Ei crează idei şi le introduc cu forţă în minţile oamenilor. Le modifică comportamente, rutine, le diminuează inerţii, le creşte apetitul pentru cunoaştere, le crează beţii de cunoaştere şi fascinaţie. Profesorii sunt agenţi de marketing ai cunoaşterii: ei trebuie să determine vânzarea- cumpărarea – utilizarea şi consumul de cunoştinţe. Ei îi determină pe oamenii cu care lucrează să fie dependenţi de cunoaştere.

Profesorii buni sunt cei care produc efecte în rândul oamenilor cu care lucrează: elevi, studenţi, cursanţi.