miercuri, 28 octombrie 2009

Cele şapte păcate ale managementului

sau semnele unui management de proastă calitate. Ele pot fi premise, condiţii, cauze sau efecte ale unui management necâştigător. Vi le prezint, în ordine alfabetică. Cunoaşteţi-le teoretic (sau la alţii!!!) şi faceţi aşa să nu le întâlniţi dvs., în practică. Ce-i mai important: prevedeţi-le!



Accidentele
Este vorba despre accidentele care apar la locul de muncă sau în legătură cu activitatea de la locul de muncă a angajaţilor.
Angajaţii pot să fie neinstruiţi, neglijenţi, sub influenţa alcoolului sau a ultimei şedinţe în care au fost făcuţi preş şi călcaţi în picioare. Atunci când se întâmplă un accident întotdeauna există un vinovat. Managerii nu pot fi ţinuţi responsabili pentru orice bou care îşi bagă coarnele în priză dar oricum trebuie să răspundă în faţa autorităţilor care anchetează aceste cazuri. Responsabilitatea pentru asigurarea protecţiei la locul de muncă revine întotdeauna managerilor iar ei trebuie să şi-o asume creând condiţii în care accidentele pur şi simplu să nu se întâmple.

Birocraţia
Birocraţia descrie situaţia în care într-o organizaţie sunt reguli prea multe, prea proaste, contradictorii, aplicate neuniform sau greşit aplicate. Uneori regulile încurcă treaba, chiar dacă ele sunt menite să ajute. Aţi întâlnit organizaţii cu departamente care îşi crează propriile reguli incompatibile cu ale altui departament din aceeaşi organizaţie? Sau manageri laşi şi incompetenţi care se ascund în spatele regulilor? Ori angajaţi obtuzi şi agresivi care se încăpăţânează să respecte reguli fără sens? Cuvântul birocraţie e prea puţin încăpător pentru aceste păcate. Sugerez alte variante: „junglă” sau „sălbăticie organizaţională” ori „abuz de reguli prosteşti”.

Bolile
Următoarele boli pot să apară ca efecte ale unui management de proastă calitate: atac de cord, diabet, obezitate, stress şi toate bolile asociate, boli de vedere, auz, piele, ulcer, cancer, sida şi ebola. Ok, poate am mers prea departe, dar situația nu e deloc de glumă. Managementul de proastă calitate poate produce boli la manager însuși, la angajații sau colaboratorii cu care lucrează sau la clienți. De exemplu, gândiţi-vă la toxinfecţiile alimentare generate de lipsa unui sistem de control la unităţile de alimentaţie publică. Controlul este o funcţie managerială, lipsa sa este un mare păcat. Alte boli des întâlnite sunt bolile vedere cauzate de monitoarele vechi sau care nu sunt setate pe rezoluţie corespunzătoare. Poate pentru că managerii nu ştiu să îşi aleagă personalul sau serviciile IT potrivite sau poate că pur şi simplu nu îi interesează de angajaţi sau ignoră cu desăvârşire problema rezoluţiei monitoarelor fără să ştie că efectul se manifestă asupra vederii angajaţilor. Cât despre stress, acesta este cea mai răspândită stare letală de disconfort la locul de muncă. Când angajaţii sunt stresaţi, managerii sunt de vină! La France Telecom angajaţii stresaţi se sinucid. 

Dezordinea
Dezordinea se descrie prin formula cei trei N: nimeni nu ştie nimic. Aceasta afirmaţie descrie situaţiile în care membrii organizaţiei nu ştiu care este rolul lor în organizaţie şi care le sunt responsabilităţile, cum se măsoară rezultatele, care este miza rezultatelor, nu-şi cunosc organizaţia. Problema e gravă atunci când managerii înşişi nu ştiu aceste lucruri, nu ştiu unde le sunt oamenii, nu au evidenţe clare şi actualizate, nu ştiu cine trebuie să ia decizii, nu ştiu ce decizii trebuie să ia ei, ce le este permis şi ce le este interzis. Dezordinea în mintea managerilor duce la lipsa sau pierderea evidenţelor, informaţiilor, hârtiilor, dezordinea obiectelor în birou, a produselor în magazii şi în magazine, a evidenţelor banilor, mărfurilor, oamenilor şi regulilor.

Gunoaiele
Gunoaiele reprezintă păcatele vizibile ale managementului din interiorul şi din exteriorul organizaţiei. Unii manageri nu sunt conştienţi că organizaţiile lor produc gunoaie, alţii ignoră gunoaiele, până când gunoaiele îi sufocă sau se revarsă peste ei, bagă gunoiul sub covor sau le aruncă la vecini. Atitudinea faţă de gunoaie reprezintă o piatră de încercare pentru manageri. Cei virtuoşi îşi asumă gunoaiele şi le tratează în manieră ecologică şi cetăţenească: le sortează, le depozitează corespunzător, plătesc pentru ridicarea lor şi se preocupă de reciclabilitate. Managerii păcătoşi nu se simt responsabili faţă de gunoaie, convieţuiesc cu gunoiele şi cu şobolanii care le populează.

Hoţia
Hoţia este un alt mare păcat. În termeni manageriali, hoţia descrie situaţia în care managerii contribuie cu bună ştiinţă la diminuarea resurselor pe care sunt puşi să le administreze. Aceasta se poate face direct, prin marele furt sau mica ciupeală sau indirect, prin cumpărarea unor bunuri sau servicii care nu aduc organizaţiei beneficii, în schimb aduc managerilor organizaţiei beneficii. Intră aici şi cazurile de solicitări de mită la cumpărare, de favoruri încrucişate (eu cumpăr de la tine dar tu cumperi de la următoarea persoană sau, îţi dau ţie lucrări dar tu le subcontractezi la firma X). Hoţiei i se mai spune în limbaj penal şi trafic de influenţă, luare de mită, ori deturnare de fonduri. Este hoţie şi când furi statul prin neplata impozitelor sau nu îi dai salariatului banii pe cartea de muncă. În antichitate hoţului i se tăia mâna iar astăzi în China oficialii corupţi sunt executaţi.

Risipa
Risipa este irosirea de resurse. Ea creează pagube de natură economică, socială, poluare de mediu şi alte stricăciuni. Exemple des întâlnite: apa care curge din robinetul stricat, apeluri telefonice pe mobil când persoana se află la doi paşi, materii prime care se alterează, procese de producţie care scot mai multe rebuturi decât produse şa. Risipa este expresia incompetenţei, a neglijenţei sau a nepăsării. Responsabilitatea folosirii eficiente a resurselor revine managerilor, dar nu întotdeauna aceştia şi-o asumă.

Poluarea
Poluarea este un păcat grav care afectează negativ mai multe persoane, pe termen lung. Poluarea este expresia nesimţirii unei organizaţii (mai precis a unor manageri) care nu se sinchisesc că omoară plante, animale sau alte vieţuitoare, otrăvesc apele, solul şi aerul, fac fum zgomote sau mirosuri care îi afectează pe oamenii din jur sau au efecte negative în viitor, pe termen lung. Uneori aceşti manageri ai organizaţiilor poluatoare sunt de-a dreptul criminali, atunci când poluează cu bună ştiinţă. Indiferent că sunt nesimţiţi, criminali ori iresponsabili, aceste păcate trebuie aspru sancţionate iar păcătoşii ar trebui denunțați, chiar și penal, dacă e cazul.

Cele şapte păcate ale managementului

sau semnele unui management de proastă calitate. Ele pot fi premise, condiţii, cauze sau efecte ale unui management necâştigător. Vi le prezint, în ordine alfabetică. Cunoaşteţi-le teoretic (sau la alţii!!!) şi faceţi aşa să nu le întâlniţi dvs., în practică. Ce-i mai important: prevedeţi-le!

duminică, 25 octombrie 2009

Grupul de comunicare între studenți- instrument necesar pentru învăţare

În general, cu studenţii cu care lucrez, alcătuiesc grupuri de discuţii şi îi încurajez să se înscrie şi să îl folosească. Până prin 2009, cele mai multe din grupurile de discuţii pe care le-am folosit au fost pe Yahoo!, ulterior am trecut pe Google Groups și pe Facebook. 
Folosind grupurile de discuţii, studenţii pot avea mult mai uşor acces la grupul colegilor şi la resursele necesare pentru procesul de învăţare. În plus, grupul devine mult mai coeziv iar învăţarea devine mai eficientă.

1. Grupul de discuţii: prezentare generală, modalităţi de acces

1.1 Ce este grupul de discuţii ?
Grupul de discuţii este un instrument care are următoarele funcţii:
  1. comunicare- prin intermediul grupului de discuţii membrii pot să comunice între ei, spre deosebire de o adresă de mail la care se trimite mesajul către o singură persoană.
  2. integrare în grup- prin intermediul grupului de discuţii membrii au acces atât la grupul de colegi, cât şi la alţi colegi din alte grupe
  3. distribuţie de resurse- prin intermediul grupului de discuţii se pot distribui următoarele categorii de resurse:
a.       fişierele- acestea se postează la secţiunea Files (la meniu în partea stângă )
b.      link-urile
c.       pozele (photos)
d.      informaţii de contact
e.       informaţii despre activităţi şi evenimente (calendar)
f.       polls(sondaje)- se pot consulta colegii.


1.2 Modalităţi de acces pe grup

Pentru a avea acces pe un grup de comunicare poți să:

  • soliciți cuiva (managerului sau administratorului grupului) să te înscrie pe acel grup;
  • intri direct pe adresa grupului și, având userul (de Gmail) deja accesat, soliciți să devii membru al acelui grup;
  • dacă ești deja membru al unui grup, intri pe https://groups.google.com, te conectezi, (click pe Sign in -se introduc User-ul şi Parola- dacă nu cumva ai făcut-o deja anterior) și vei vedea grupurile pe care ești membru.

1.3 Distribuţia mesajelor prin intermediul grupului de discuţii

Pe pagina grupului
Toate mesajele transmise pe grup se află la secţiunea Messages ordonate cronologic şi după subiect.

În căsuţa proprie de e-mail
Recepţionarea mesajelor trimise de fiecare membru al grupului prin intermediul grupului se face prin căsuţa proprie de email.

Activarea şi dezactivarea recepţionării mesajelor în căsuţa de e-mail 

Există posibilitatea de dezactivare a recepţionării mesajelor în căsuţa proprie de e-mail.
La Membership profile va rog sa optati pentru urmatoarea posibilitate de distribuire a mesajelor:

Individual Messages (fiecare mesaj va va fi trimis imediat ce este postat pe lista), Nu recomand Daily Digest (toate mesajele care au fost postate in 24 de ore vor fi trimise o data pe zi) sau No Mail - in acest caz nu veti primi nici un e-mail de la lista dar le puteti citi oricand pe pagina grupului (cei care opteaza pentru Daily Digest sau Individual Messages pot bineinteles sa acceseze mesajele pe pagina grupului.

Tot in Membership profile puteti modifica adresa de e-mail la care doriti sa primiti mesajele.

2. Reguli şi recomandări pentru o comunicare eficientă folosind grupul de discuţii

2.1 Subiectele de discuţie pe grup
Orice subiect care este de interesul activităţii de la facultate.
În general, este vorba despre:
  • activitatea legată direct sau indirect de procesul de învăţământ, de studenţi si de activităţile studenţeşti
  • locuri de muncă, stagii de internship, practică
  • modele de afaceri, modele de manageri, modele de firme, de proceduri de bune practici
  • resurse de marketing etc.
  • păreri referitoare la produse şi servicii doar bazate pe experienţa personală a folosirii, consumului sau utilizării lor
  • activităţi şi subiecte de interes pentru membrii grupului
  • anunţuri referitoare la activităţile didactice
  • mesaje de la îndrumător către toţi studenţii masteranzi
  • şa
2.2 Mesajele On Topic şi Off Topic
Mesajele pe care le trimiteţi pe grup trebuie să fie la subiect (On Topic), adică să se refere la aspecte de interes pentru membrii grupului- dintre care amintesc:

  • intrebari si răspunsuri ale membrilor legate de activitatea de la Facultate sau in legatura cu aceasta;
  • intrebari si răspunsuri ale membrilor legate de activitatea individuala a membrilor care se presupune ca sunt de interes pentru ceilalti membri;
  • opinii, pareri, sugestii si reclamatii legate de procesul de învăţământ şi activitatea educaţională.
  • întrebări si răspunsuri legate de posibilităţi de studiu în România si in străinătate şi de toate aspectele practice legate direct sau indirect de acestea.
  • anunţuri legate de scoli de vara/iarnă, precum si seminarii, colocvii, conferinţe,  workshop-uri si programe de training legate de domenii profesionale si studii in străinătate. Aceste evenimente trebuie sa aiba un caracter educativ si/sau profesional, sau sa abordeze subiectul studiilor sau al burselor in strainatate.
  • anunţuri despre internship-uri, stagii de pregatire profesionala si oportunitati de angajare in Romania si in strainatate, in mediul academic si non-academic, tinandu-se cont ca aceste oportunitati sa se adreseze unor persoane cu studii superioare si/sau studentilor care doresc completarea mijloacelor financiare pe durata studiilor.
  • anunturi de tipul "Call for Papers" pentru jurnale de diverse specialităţi.


Mesajele Off Topic sunt în afara subiectului. Ele vor fi şterse. Următoarele tipuri de mesaje se încadrează aici:

  • mesaje conţinând cuvinte vulgare, înjuraturi, referinţe obscene, limbaj maliţios sau injurios. Orice astfel de mesaj va fi şters de către moderator;
  • reclame la produse sau servicii despre care moderatorul grupului apreciază ca nu sunt direct de interesul membrilor grupului. Orice astfel de mesaj va fi şters de către moderator;
  • mesaje personale adresate de un membru al grupului către un alt membru al grupului care nu au relevanta pentru ceilalţi membri. Orice astfel de mesaj va fi şters de către moderator;
  • solicitări de ajutoare pentru diferiţi beneficiari, de trimitere a unor mailuri către mai multe adrese etc.

3. Rolul activ al moderatorului
Moderatorul îşi rezerva dreptul de modifica şi/sau şterge informaţii (link-uri, fişiere, mesaje) din arhiva Yahoo grupului si de edita mesajele trimise către listă (mesajele modificate de către moderatori vor fi însoţite de eticheta [editat] sau [editat de moderatori]).
Membrii au dreptul de a cere moderatorului ca informatiile provenite din partea lor (link-uri, fisiere, mesaje) sa fie ele insele editate, modificate şi/sau şterse din arhiva Yahoo grupului.

Grupul de discuţii- instrument necesar pentru învăţare

În general, cu studenţii cu care lucrez, alcătuiesc grupuri de discuţii şi îi încurajez să se înscrie şi să îl folosească. Până prin 2009, cele mai multe din grupurile de discuţii pe care le-am folosit au fost pe Yahoo!, ulterior am trecut pe Google Groups și pe Facebook. 
Folosind grupurile de discuţii, studenţii pot avea mult mai uşor acces la grupul colegilor şi la resursele necesare pentru procesul de învăţare. În plus, grupul devine mult mai coeziv iar învăţarea devine mai eficientă.