joi, 6 mai 2010

Şapte motive ca să îţi faci un plan de marketing


Eşti sau vrei să fii un profesionist al afacerilor. Eşti un manager iscusit, o minte lucidă. Atunci, fă-ţi un plan de marketing (în scris!!!) şi afacerea ta va căpătă repere. Dacă te-ai gândit vreodată că scena afacerilor este imprevizibilă, planul de marketing al afacerii tale este un instrument pentru a transforma voia întâmplării, din ce în ce mai mult, în voia ta. Iată şapte motive care ar trebui să te convingă să îţi faci un plan de marketing:

Forţă

Forţezi viitorul să se întâmple aşa cum vrei tu. A planifica presupune să iei decizii şi să fii consecvent în a le aplica. Ori, aceasta este un semn de forţă. În plus, planul de marketing îi forţează pe cei care iau parte la marketingul afacerii tale să se înscrie în cadrele stabilite de tine.

Ordine

Pui ordine în trecut, prezent şi viitor. Cu această ocazie aduni informaţii, hârtii şi documente, le ordonezi, le organizezi, arunci ceea ce nu ai nevoie sau nu vei avea în viitor. Pentru că se referă la conţinutul afacerii tale, planul te determină să faci ordine între produsele pe care le oferi, clienţii pe care îi ai, acţiunile pe care le întreprinzi, banii pe care îi cheltui. Din mulţimea variantelor posibile rămân doar cele care merită să le alegi.

Sinteză

Prin planificare faci o sinteză a câtorva elemente importante ala afacerii tale. Extragi elementele şi evoluţiile cu adevărat importante, le diferenţiezi de cele mai puţin importante sau cu implicaţii mai mici sau mai slabe. Planul de marketing îţi permite să vezi ansamblul, imaginea întreagă pe care puzzle-ul afacerii o formează. Te ajută să identifici punctele tari şi cele slabe, oportunităţile şi ameninţările, tendinţele pieţei şi te îndeamnă să te raportezi la ele.

Predictibilitate

Planificând, devii predictibil, atât în faţa ta însăţi cât şi în faţă celorlalţi: angajaţi ai tăi, parteneri, clienţi, finanţatori. Mai mult, îi ajuţi şi pe ei, pentru că vor şti, de acum înainte la ce să se aştepte de la tine. Oamenii din jur te vor aprecia şi vor avea încredere în tine dacă te văd că eşti predictibil (mai ales dacă eşti predictibil cu banii lor). Aceasta nu înseamnă o limitare, la urma urmei tu eşti cel care stabileşte cadrele de evoluţie, direcţia, sensul şi ritmul.  

Feed back

Planificând, ai ocazia să dai feed back şi să primeşti feed back, de la toţi cei care interacţionează într-un fel sau altul cu tine şi cu afacerea ta: angajaţi, clienţi, furnizori, finanţatori, bancheri, experţi, colegi şi alţii. A da şi a primi feed back este un semn de sensibilitate, un indiciu al faptului că nu eşti autosuficient, că îţi pasă de cei din jur şi că ştii să te raportezi la ei.

Semn de profesionalism, de maturitate în afaceri

Planificarea este atributul celor care ştiu, celor care sunt profesionişti. Desigur, unul din motivele care îi face pe oameni să alcătuiască planuri de viitor este tocmai experienţa lor consistentă în afaceri, adică trecutul lor profesional. Este un alt fel de a spune că doar cei care un trecut mare vor avea viitor pe măsură.

Distracţie

O dată ce ai trecut peste motivele care te fac să fii încruntat, vine momentul distracţiei, destinderii. Chiar aşa, este distractiv să planifici. Te poţi juca cu scenarii, cu alternantivele de viitor. Dacă ai cu adevărat forţa de a planifica, atunci depinde numai de tine să ordonezi scenariile, ipotezele şi posibilităţile la fel ca şi cum ai juca un joc de şah, de poker sau de strategie. 
A face planuri de orice fel este un lucru bun, indiferent că planurile se referă la cum să îţi chiverniseşti banii, cum să facă alţii ceea ce vrei tu să facă sau cum să ajungi din punctul A în punctul B. Planul de marketing te ajută să devii ceea ce dintotdeauna ai vrut să fii: un magnet pentru banii clienţilor tăi.

2 comentarii:

Paul spunea...

Un articol excepţional!

Codruţ Jurca spunea...

Paul, doar atât, "excepţional", fără lte precizări, completări? Cum răâne cu o modalitate de a-ţi redescoperi calea de urmat pentru eficientizarea eforturilor depuse ca manager. Şi subiecte precum iniţiativa împreună cu încrederea merg împreună pe calea succesului.., a planului de marketing