duminică, 31 octombrie 2010

Câteva sugestii pentru un comportament financiar responsabil

Comportamentul financiar este parte a comportamentului economic al fiecărui individ. Oamenii simpli au o problemă atunci când trebuie să îşi gestioneze banii, atunci când sunt mulţi dar mai ales când sunt prea puţini. Pentru aceasta am câteva sugestii de comportament financiar. Le prezint în continuare într-o formă uşor de ţinut minte

Creşte-ţi veniturile
Prima condiţie ca să te bucuri de viaţă este să ai venituri mari. Aceasta o poţi face într-unul din următoarele două feluri: ori îti convingi şeful să îţi crească salarul la locul de muncă, ori îţi găseşti surse de venituri noi. Vezi ce poţi vinde de prin casă. Poate ai datorii de încasat. Poate e cazul să te apuci de cel de-al doilea job. Poate ai putea să transformi în bani serviciile pe care le faci altora. Poate e cazul să îţi începi un business. Descoperă surse de venituri noi, flexibile şi dependente de tine.

Planifică-ţi cheltuielile
Planificarea este mama înţelepciunii. Ca să începi să planifici veniturile şi cheltuielile viitoare, începe cu socoteala veniturilor şi cheltuielilor trecute. Dacă cumva nu ai ţinut până acum socoteala banilor, e momentul să începi. Pe baza a ceea ce a fost îţi poţi întocmi bugete pentru ceea ce va să vină. Când mergi la cumpărături fă-ţi listă de acasă şi nu ieşi din ea oricât ar fi de atractive preţurile la ofertă.

Fii conservator cu banii
Adică fii pesimist. Subevaluează-ţi veniturile şi supraevaluează-ţi cheltuielile. Gândeşte-te din când în când că forţa ta de muncă se depreciază în timp, pe măsură ce îmbătrâneşti şi vin alţii din urmă. Asta trebuie să te facă să te gândeşti că, chiar dacă vei fi mai bine plătit şi mai eficient, e bine să te bucuri de plusul de bani doar atunci când îi vei vedea cum îţi zâmbesc din portofel sau din cont. Precauţie, asta e ce-ţi cer.

Pune deoparte bani albi pentru zile negre
Exista o celebră butadă: „Dacă ceva îţi merge bine, nu dispera, mâine va fi mai rău!” Uneori este bine să ai în vedere acest lucru şi să te pregăteşti din timp să dai faţă cu balaurii crizei. Ei uneori dorm. N-ar trebui să crezi că au dispărut, doar pentru că nu îi vezi agitându-se şi devorând fiinţe umane nefericite.

Pregăteşte-ti pensia
Sau cum îţi aşterni aşa dormi. Trage cu ochiul la pensionarii fericiţi din jurul tău şi gândeşte-te dacă vrei să fii ca ei peste vreo treizeci de ani. De pensia lor s-a ocupat statul, de a ta ocupă-te tu.

Fă economii. Plăteşte un credit în varianta Trial Version.
Dacă cumva te pregăteşti să iei vreun credit de la bancă, încearcă să pui bani deoparte vreo şase luni pentru a vedea dacă îţi permiţi cu largheţe să renunţi la o parte din venitul tău pentru a îl face cadou băncii. Un fel de trial version. Vei vedea peste ce din cheltuielile tale curente trebuie să tragi linie.

Credite pentru investiţii, nu pentru consum
Atunci când iei credite să le foloseşti pentru investiţii, nicidecum pentru consum. Anatemizează cardurile de credit folosite pentru cumpărături pe care le ai în portofel şi alungă-l degrabă pe Satana din preajma ta până nu te trage în jos pe panta pierzaniei.

Respectă-te
Planifică-ţi bani pentru plăcerile vieţii tale şi ale celor dragi din jurul tău. Respectă-te şi astfel vei fi mai încrezător şi vei avea dispoziţia psihică să te gândeşti la sumele cu cinci-şase zerouri pe care le meriţi.

Câteva sugestii pentru un comportament financiar responsabil

Comportamentul financiar este parte a comportamentului economic al fiecărui individ. Oamenii simpli au o problemă atunci când trebuie să îşi gestioneze banii, atunci când sunt mulţi dar mai ales când sunt prea puţini. Pentru aceasta am câteva sugestii de comportament financiar. Le prezint în continuare într-o formă uşor de ţinut minte

Creşte-ţi veniturile
Prima condiţie ca să te bucuri de viaţă este să ai venituri mari. 

miercuri, 6 octombrie 2010

Educația este trambulina de care avem nevoie

pentru a ne desprinde de trecut. De lumea pe care vrem să o lăsăm în urmă. De comunism, de sărăcie, de politica
politicienilor noștri, de capitalismul de cumetrie, de manipularea cu televizorul, de gunoaie, de promiscuitate, de statutul de șomer sau de soarta de pensionar ori de bolnav umilit de sistem.

Educația este soluția

O soluție pe termen lung. O soluție care presupune muncă, constrângere și răbdare. O soluție atât pentru politică, cât și pentru economie, societate, justiție, mediu, minorități, integrare, cercetare dezvoltare, Europa, viitor. O soluție scumpă dar ecologică.

Educația creează valoare
O valoare pe termen lung, autentică, care se vede cu ochiul liber. O valoare care se va vedea în oameni, organizații, instituții, companii. O valoarea care nu se depreciază în timp. O valoare care creează de la sine alte valori.

Dragi prieteni, avem treabă. Trebuie să facem educație. Avem pentru ce, avem cu cine, avem cu ce. Așa că, au boulot!

Educația este trambulina de care avem nevoie

pentru a ne desprinde de trecut. De lumea pe care vrem să o lăsăm în urmă. De comunism, de sărăcie, de politica