joi, 27 decembrie 2012

Problema banilor şi educaţia financiară

Cuvântul problemă mă distrează. Cineva spunea că oamenii au o atracţie fatală pentru probleme, dacă nu sunt, le inventează, le caută, le găsesc, le creează prin limbaj. Observaţi, vă rog, de câte ori voi înșivă sau alţi oameni în jurul vostru folosesc acest cuvânt într-o zi normală.

Eu vă recomand ca în loc de cuvântul „problemă” să folosiţi alte cuvinte, de exemplu, „situaţie”, „provocare” sau chiar … „bucurie”. Adăugați-le atributul creativitate. Va fi mai tonic, chiar mai distractiv. Fără îndoială că vă veţi simţi mai bine să abordaţi „situaţiile care cer să fim creativi”, decât să rezolvaţi probleme.
În ceea ce mă priveşte, eu m-am săturat de probleme, încă de când eram în liceu.

Zilele acestea m-am gândit intens la bani, sau, ca să păstrăm terminologia din titlu, la problema banilor. Una dintre cauze este că luna decembrie e o luna devastatoare pentru buget. O altă cauză este că reflectez intens la un instrument de educaţie financiară pe care doresc să îl fac funcţional în cursul anului viitor.

Îmi pun următoarele întrebări: cine îi învaţă pe oameni să se comporte cu banii lor, cum şi dacă să îi cheltuie, cum şi dacă să îi economisească, cum să îi salveze şi să îi „trimită” în viitor, cum să îi economisească, cum să îi investească, dacă şi cât să ia împrumut şi alte asemenea întrebări.

Mă gândesc la mine: eu am învăţat cum să mă comport cu banii mei atunci când am avut bani care erau ai mei. Asta de întâmpla după câţiva ani de salariu, adică atunci când am conştientizat pe deplin că banii asupra cărora dispuneam şi pe care mă puteam baza în totalitate erau un rezultat direct al activităţii mele, deşi îmi trecuseră destul de mulţi bani prin mână până atunci. Poate că dacă nu aş fi avut până atunci acces la surse facile de bani (de la părinţi, rude, prieteni) aş fi fost obligat să mă maturizez financiar mai devreme. Poate că dacă vreun sistem funcţional mi-ar fi permis să transform cheltuielile în economii şi investiţii aş fi dus-o muuult mai bine în prezent.

Constat astfel încă o dată faptul că proprietatea creşte valoarea unui lucru. Putem vorbi câte în lună, câte în stele despre bani însă atunci când banii se află în proprietatea mea, ei au altă valoare. Constat că banii uşor de luat împrumut sunt un lucru rău, ei îi determină pe oameni să fie dependenţi şi le întârzie maturizarea financiară.

Am citit cărţi ale lui Robert Kiyosaki şi sunt de acord că bunăstarea financiară se bazează pe obiceiuri sănătoase care pot şi trebuie să fie învăţate în timp ce eşecul financiar, ca orice lucru rău de pe lumea asta, este asociat unor obiceiuri proaste, este rezultatul ignoranţei, adesea datorată lipsei de educaţie şi de responsabilitate. De asemenea, realizez că de ceva ani buni simt nevoia să evidențiez acest subiect, fără să îmi fi propus în mod conștient acest lucru.

O simplă căutare pe net îmi arată că şi alţii sunt preocupaţi de educaţia financiară, unii ca responsabilitate, alţii ca subiect al atenţiei, alţii ca business:
Constat că instituţiile de credit însele (vezi aici şi aici şi câte astfel de exemple mai putem găsi) sunt interesate de a dezvolta educaţia financiară la clienţii lor. Chiar dacă, după cum spunea un comentator hâtru, băncile îi învaţă pe copii cum să ia credite de la ele atunci când vor fi maturi, eu salut orice efort de a face educaţie şi cred că unii oameni pot fi învăţaţi să gândească cu capul lor.

Caut şi eu soluţii educaţionale pentru problema banilor. Caut, de asemenea, soluţii financiare la probleme educaţionale.

joi, 20 decembrie 2012

Şapte feluri de produse pe care le „vând” eu, ca profesor, studenţilor

Cognitive
Adică ceea ce trebuie studenţii să ştie. Aceste produse se descriu cel mai bine prin verbul A ŞTI. Întrebarea pe care mi-o pun atunci când proiectez şi livrez aceste produse este: „Ce să ştie studenţii în urma întâlnirii cu mine (la ore şi nu numai)?” sau „ce trebuie să conţină fişa disciplinei?”.

Simbolice
Multe elemente de conţinut ale cursurilor dobândesc valoare mai mare prin utilizarea simbolurilor. Simbolurile au valoare de semnificaţie. Eu folosesc multe metafore şi vreau să ofer valoare de simbol unor elemente care ţin de conținutul procesului de învățământ și de ceea se întâmplă în şcoală.

Motivaţionale
Care ţin de motivaţie, de ambiţie, de voinţă. Mă preocupă creşterea motivaţiei de învăţare, atât cea de a învăţa – a studenţilor, cât şi de cea de a îi învăţa  – a profesorilor. Uneori realizez că munca mea ca profesor este aceea de a stimula motivaţia de învăţare, curiozitatea, de a transforma problemele în provocări, de a stabili mize şi a încuraja competiţia, de a îi ajuta pe cei care şi-au pierdut sau poate nu şi-au dobândit încă motivaţia pentru învăţare. Uneori trebuie să mă transform din profesor, cel care evaluează şi dă note, în consilier psihologic, cel care mângâie pe creştet câte un student deznădăjduit şi pierdut în spaţiu.

Culturale
Produsele culturale sunt menite să îi facă pe studenţi să aprecieze ceea ce au şi ce le este specific, lor, mie şi nouă în materie de cultură, tradiţii, apartenenţă şi istorie. Vreau să îi fac să descopere că aparţin la ceva şi de cineva şi că nu sunt singuri aşa după cum îi sminteşte cultura nihilistă de la televizor şi din presa decadentă.

Spectacol
Viaţa este un spectacol dar nu întotdeauna oamenii (studenţii) îşi dau seama de asta. Şcoala însăşi este un spectacol, orele pot fi momente plăcute şi inedite. De foarte multe ori spectacolul vieţii din şcoală bate orice film de la Hollywood. Am reflectat în ultima vreme destul de mult la această componentă a spectacolului în educaţie. Văd cum mulţi educatori fac spectacol. Văd cum unii se dau în spectacol.  Un lucru e cert: spectacolele au un puternic rol educaţional şi nu doar pentru studenţii la teatru.

Axiologice
Adică produse - valori. Prin educaţie, şcoala în general şi eu, în particular, transmitem valori ca  binele, adevărul şi frumosul. Desigur că mai sunt şi valori ca dreptatea, eficienţa, munca, creativitatea, antreprenoriatul, calitatea, implicarea. Mai sunt şi alte valori cu nume feminine sau de echipe de fotbal J: Luminiţa, Speranţa, Constanţa, Gloria, Victoria, Progresul, Stăruinţa, Recolta, Universitatea.

Ontologice
Acestea sunt cele mai tari: produsele existenţiale! Prin aceste produse existenţiale pe care le „vând” studenţilor îi determin să îşi pună întrebări care îl conţin pe verbul A FI: „Cine sunt eu?” „A cui sunt eu?” Alte întrebări se referă la roluri şi statute: „Care este rolul meu?” „Ce statut am eu?”, „Ce să fac în calitate de student?”, „Ce cred alţii că ar trebui să fac în calitate de student?”, „Ce este un student?” „Ce urmează după studenţie?” „Există viaţă în studenţie sau dincolo de ea?” şi alte întrebări simple cu răspunsuri complicate. 

Studenţii ca parteneri în procesul de învăţământ

Cred că studenţii trebuie să fie parteneri în procesul educaţional. Am pretenţia de a studenţii cu care lucrez că îşi asumă responsabilitatea dobândirii propriilor competenţe. Degeaba vrem doar noi - ca profesori, sau facultatea - ca instituţie, ca studenţii să dobândească aceste competenţe. Competenţele sunt, până la urmă, în totalitate ale studenţilor şi fără ca ei îşi asume un rol implicat şi activ în procesul educaţional, noi nu îi putem educa cu forţa.

Nimic nu poate fi mai supărător şi descurajant pentru mine ca profesor decât să am de-a face cu studenţi care nu îşi asumă responsabilitatea asupra propriei pregătiri. Am întâlnit de multe ori studenţi care veneau la şcoală cu aceleaşi pretenţii cu care un şofer merge la PECO, vrea să alimenteze rapid, să cumpere ce-i de cumpărat şi să plece… n-are timp de zăbavă. Studenţii veneau doar la examene, fără să fi venit anterior pe la ore, fără să îşi fi îndeplinit obligaţiile didactice, fără să fi participat la grupul colegilor, fără să fi fost expus la multiplele situaţii şi experienţe de învăţare, fără să fi studiat temeinic, fără să fi experimentat ipoteze…
Veneau ca boii şi intrau direct în examene, uneori profitând de stricteţea mai scăzută a examenelor de restanţă, alteori profitând de îngăduinţa profesorilor, şantajându-i emoţional („Dacă nu iau acest examen, mă exmatriculează!”) sau chiar cu aroganţă şi agresivitate („..eşti obligat, profesore, să mă treci, mi-am plătit taxa de refacere de disciplină, am dreptul la reexaminare. La cursuri nu am venit că oricum este o pierdere de vreme”).

Mai sunt şi altele, chiar destul de multe situaţii cu care m-am întâlnit direct sau pe care le-am observat pe parcursul timpului.

La nivel operaţional, însă, în lucrul de zi cu zi al meu cu studenţii, rolul activ şi implicat al studentului în realizarea activităţilor didactice se poate manifesta / ar trebui să se manifeste prin:

A. Implicarea în participarea sa la planificarea activităţilor didactice

Pe principiul că dacă se implică va considera că realizarea activităţilor didactice este o parte a responsabilităţii sale.

La începutul semestrului prezint cum vreau eu să se desfăşoare orele de curs şi de seminar, ce vreau eu să conţină (prezentări de slide-uri, prezentări de filme, prezentări de referate şi conspecte de cărţi, realizarea unor planuri de marketing sau studii de piaţă de către studenţi, invitaţi în cadrul orelor, vizite de studii etc.). Invit mai departe ca studenţii să propună ei şi alte modalităţi de prezentare sau de desfăşurare a activităţilor didactice.

B. Pregătirea prezentărilor care se vor face în cadrul orelor de curs şi de seminar

Uneori, prezentările de lecţii pot fi standardizate: câte un Power Point pentru fiecare lecţie. De câteva ori, am pregătit dinainte fişierele PPT iar la pregătirea lor m-au ajutat studenţii.

C. Crearea cadrului de desfășurare a activităţilor didactice

  • şters tabla; 
  • instalat computerul, proiectorul; 
  • instruirea colegilor referitoare la accesul pe platformele de comunicare, grupul de discuţii, accesul la resursele folosite pentru procesul de învățământ. 

D. Autoevaluarea progresului făcut de fiecare student în cadrul desfăşurării procesului de învăţare a disciplinei

Cred că este necesară autoevaluarea pe parcurs a studenţilor, fie şi ca să îi facă conştienţi de calitatea lor de studenţi şi să nu uite de ce au venit la şcoală. Să nu cumva să confunde şcoala cu o cafenea de discuţii şi cu un joc pe calculator sau ca loc exclusiv de socializare şi distracţie.

Ce să facă, efectiv, fiecare student

  • să îşi facă o prezentare personală pentru a fi cunoscut de către profesori; 
  • să se înscrie pe grupul de discuţii, de comunicare a colegilor de la specializare 
  • să îşi asocieze o poză la profilul de user online, să facă şi să distribuie mai multe poze, în scopul îmbogăţirii experienţei comune de învăţare şi de grup; 
  • să îşi facă temele pentru disciplină (referate, lucrări, teme de control etc.); 
  • să îi ajute pe ceilalţi studenţi, colegii lui, în procesul de învăţământ 
  • să se implice în managementul clasei şi activităţilor la clasă; 
  • să participe la proiecte în comun; 
  • să participe la vizitele didactice, să interacţioneze cu persoanele din mediul de afaceri care fac vizite în cadrul activităţilor didactice, la orele de curs şi seminar 
  • să se implice în calitate de membru într-o organizaţie neguvernamentală, ca voluntar în proiecte ale acestora; 
  • să facă practică / ucenicie / internship într-o activitate economică, într-o organizaţie economică; 
  • să participe la activităţi extra-didactice, gen ieşiri cu colegii discuţii, petreceri, excursii, tabere studenţeşti, activităţi ale organizaţiilor studenţeşti sau cele organizate de studenţi sau de facultate. 

To be continued…

Studenţii ca parteneri în procesul de învăţământ

Cred că studenţii trebuie să fie parteneri în procesul educaţional. Am pretenţia de a studenţii cu care lucrez că îşi asumă responsabilitatea dobândirii propriilor competenţe. Degeaba vrem doar noi - ca profesori, sau facultatea - ca instituţie, ca studenţii să dobândească aceste competenţe. Competenţele sunt, până la urmă, în totalitate ale studenţilor şi fără ca ei îşi asume un rol implicat şi activ în procesul educaţional, noi nu îi putem educa cu forţa.

joi, 6 decembrie 2012

Şapte paşi ai procesului desfăşurării examenului scris



Aranjarea studenţilor în bănci
Prima condiţie pentru ca un examen să fie organizat şi să se desfăşoare în bună regulă este să îmi aranjez studenţii în bănci.
Pentru aceasta, intru în sală când studenţii deja stau în bănci, îi rog să fie atenţi la ce le voi comunica în continuare când încă sunt aşezaţi în bănci şi le comunic următoarele:
  • că îi voi rearanja în bănci (ştiu că provoc o mare deziluzie celor care au venit mai repede să îşi ocupe locuri cât mai bune);
  • să îşi închidă telefoanele mobile ca să nu le sune prin genţi în timp ce dau examen şi să ne deranjeze pe toţi cei din sală;
  • să îşi pună toate lucrurile (haine, genţi, cursuri, cărţi, fiţuici, mape etc.) pe cuier, în spatele sălii.
  • că nu îmi place când:
    • îmi văd cursurile, cu numele meu pe copertă pe jos, pe duşumea, în praf...;
    • hainele sunt agăţate pe geamuri, stricând cercevelele ferestrelor;
    • văd genţi sau poşete pe jos, prin praful podelei (este un semn de sărăcie!!!);
    • pe mesele de examen se află alte lucruri decât foile de hârtie (penare, tocuri pentru ochelari, mai mult de trei coli de hârtie, telefoane mobile etc);
    • în bănci sau pe bănci, printre studenţi sunt lucruri personale.

După ce am comunicat toate acestea, îi invit să iasă afară din bănci şi să fie foarte atenţi în timp ce îi strig să îşi ocupe locurile în bancă. O dată ieşiţi afară din bănci studenţii trebuie să îşi pună lucrurile în cuier.
Urmează strigarea cu voce tare a studenţilor (după catalog) să îşi ocupe locurile în bancă - este un proces de durată (vreo 15-20 minute) timp în care mă tot deplasez în faţă şi indic unde să se aşeze studenţii strigaţi. În tot acest timp îi îndemn pe studenţi să se mişte mai repede. După ce îi aranjez în bănci şi am vederea generală asupra sălii cu studenţii aranjaţi, zâmbesc triumfător şi le spun că acum seamănă cu o legiune romană disciplinată gata de atac, altfel decât înainte când păreau o gloată în dezordine.
Uneori mai fac observaţii cu privire la ţinută. Băieţilor le spun că ar fi trebuit să fi venit la cravată, măcar o cămaşă, că ar fi fost bine se bărbierească şi că acum este examen scris şi îi primesc pe toţi dar la examenul oral, altă dată, nu i-aş fi primit în sală în ţinuta asta...
Dau instrucţiuni cu privire la ce să scrie pe foaia de examen
Cele cinci elemente de identificare a studentului şi a lucrării de examen a studentului.
Comunicare cu voce tare a regulilor
Aici sunt regulile. Întotdeauna le spun studenţilor că regulile sunt făcute pentru a fi respectate şi că ştiu că nu toţi le vor respecta dar eu abia aştept ca să dau pe cineva afară din sală pentru că nu respectă una din cele cinci reguli şi că, după aceea, toţi vor respecta regulile, cu sfinţenie. De fiecare dată se întâmplă aşa!
Imediat după ce începe examenul scris şi liniştea se înstăpânește în sală mă uit scrutător prin sală ca să văd pe cineva vorbind. Știu că de fiecare dată voi găsi vreun student sau studentă care se foieşte sau vorbeşte cu vecinul. Îl identific şi îi spun cu voce tare ca să audă toţi că tocmai a primit un cartonaş galben şi că la al doilea galben primeşte roşu şi părăseşte sala. Ca la fotbal!
Pe durata desfăşurării examenelor mele studenţii mei nu vorbesc. Mă deranjează însă teribil muştele care se aud atât de tare că parcă îmi sparg timpanele...
Numărul de ordine a studentului în sală
Acesta serveşte la identificare studentului în cadrul sălii şi la ordonarea ulterioară a lucrărilor. În plus, este un element identificator al lucrării în cazul în care profesorul are nevoie să caute lucrarea vreunui student.
Pentru ca fiecare student să îşi scrie numărul de ordine pe lucrare, iau lucrarea primului student din faţă şi îi indic unde să îşi scrie numărul de ordine pe foaie, apoi cum să îl încercuiască, pentru a nu se confunda cu nota. Sigur, numărul de ordine al primului student este 1. Apoi ridic hârtia sus pentru ca toată lumea să vadă unde să îşi plaseze numărul de ordine pe lucrare. Mai departe, îi spun celui de-al doilea că are numărul de ordine 2 iar celui de-al treilea îi spun să îşi rostească numărul de ordine cu voce tare, apoi celui de-al patrulea, ş.a.m.d. Studenţii mai departe încep să numere unul după altul, cu voce tare, fiecare spunând numărul de ordine de pe lucrarea lui, atunci când îi vine rândul până ajunge la ultimul din sală. Aşa aflu şi eu câte lucrări am de evaluat şi câţi studenţi sunt în sală, fără ca să fie nevoie să îi număr eu.
Comunic subiectele
Dacă este cazul să le dau pe rânduri atunci le indic să îşi scrie rândul pe hârtie.
După ce le comunic subiectele, mai fac observaţii referitoare la reguli, apoi caut să văd dacă au cumva întrebări sau nelămuriri.
Mă plimb prin sală
Deşi nu am chef întotdeauna, este necesar să mă plimb prin sală pentru ca studenţii să se simtă controlaţi. Altfel, degeaba fac observaţii de la catedră că încep să „mişte” şi e de rău.
Plimbându-mă prin sală mai observ diferitele detalii: puţini scriu cu stiloul, cei mai mulţi scriu cu pixul, unii sunt foarte emoţionaţi, unii sunt frumos îmbrăcaţi alţii neîngrijiţi. Văd chipuri frumoase, ici acolo câte o iconiţă, mâini transpirate, priviri concentrate etc. Este întotdeauna interesant să îmi privesc studenţii la examen, până atunci nu apuc să mă uit atât de atent la ei...
Ordonarea lucrărilor
Când studenţii încep să iasă din bănci şi să îşi predea lucrările, eu sunt la catedră şi le recepţionez lucrările, uneori le capsez pe loc, în sala de examen.
După ce predau toţi lucrările, pun pe câte unul – doi studenţi care rămân mai la urmă să ordoneze ei lucrările, în ordinea numerelor de ordine înscrise pe ele. Astfel, la finalizarea examenului eu am lucrări ordonate şi identificate pe care ard de nerăbdare să le corectez.

Organizaţiile care produc şi distribuie cunoaşterea şi cunoştinţele: interfeţe şi roluri

Peter Drucker spunea că rolul organizaţiilor este să facă cunoştinţele să fie productive. Am avut această idee în minte atunci când am abordat subiectul managementului organizaţiilor educaţionale - şcoli şi instituţii de nivel universitar şi preuniversitar

 Interfeţe pentru transmiterea de cunoaştere, cunoştinţe şi valori
Consider că organizaţiile educaţionale au sarcina de a fi / a avea cât mai multe interfeţe pentru transmiterea de cunoaştere, cunoştinţe şi valori. Pentru a operaţionaliza această sarcină  organizaţiile educaţionale ar trebui să folosească mai multe instrumente, mai diversificate, complexe şi dinamice, de la conferinţe, seminarii, congrese, proiecte, parteneriate  ş.a. la formele de lucru în comun – echipe de cercetare, de dezbatere, mese rotunde, participări la diferite activităţi,  instrumentele educaţionale clasice: manuale, cărţi, cursuri, tipărituri, CDuri, DVD-uri, site-uri de Internet, bloguri, softuri, până la filme, desene, animaţie, piese muzicale, producţii artistice etc. Toate acestea pot transmite eficient conţinuturi, pot facilita procese şi pot determina implicarea elevilor şi studenţilor în educaţie, cu mult mai mult entuziasm decât clasica participare la ore a elevilor şi studenţilor în care toată lumea, profesori şi elevi deopotrivă, se uită la ceas şi vrea să se termine odată afurisita de oră.

Rolurile organizaţiei educaţionale
Atunci când mă refer la organizaţia educaţională am în vedere o şcoală – dar nu clasica şi romantica şcoală de pe vremea domnului Trandafir. Vreau să fie mult  mai mult decât atât. Cred că organizaţia educaţională trebuie să îşi asume mai multe funcţii. Iată zece:
  1. Transmitere de competenţe: şcoala care instruieşte elevi.
  2. Producţia de cunoaştere: şcoala ca fabrică de cunoaştere, şcoala cu  funcţii de cercetare
  3. Depozitare de cunoştinţe: şcoală ca depozitar de idei, semnificaţii, know-how sau mai simplu, [şcoala cu] bibliotecă.
  4. Laborator de testare, de exemplu, a ideilor noi, a unor invenţii, prototipuri, tehnologii, soluţii. Nu mă refer doar la spaţiul fizic al unui laborator ci la funcţia de laborator pentru societate.  Poate e mai simplu să spun şcoala cu laboratoare.
  5. Transmiterea identităţii, culturii şi valorilor: Despre rolul şcolii pentru popor şi naţiune s-a scris, nu am multe să adaug.
  6. Creuzet social: şcoala ca instituţie socială integratoare, aici se topesc diferitele componente ale societăţii se pun bazele liantului care leagă etnii, religii, comunităţi şi ţări, profesii, oameni şi organizaţii.  
  7. Reper comunitar: şcoala ca instituţie comunitară, alături de biserică şi de crâşmă J
  8. Furnizor de prestigiu individual: şcoala ca furnizoare de prestigiu pentru elevi şi pentru absolvenţi. Atunci când un om declară cu mândrie: Sunt absolvent de…să zicem Gojdu!
  9. Furnizoare de şanse sociale şi profesionale: şcoala ca trambulină.
  10. Să valorifice amintirile din paradisul pierdut. Ce ne vine în minte atunci când fredonăm melodia: „Ani de liceu” sau „…când aveam vreo şaisprezece ani”. Încă nu am văzut şcoli care să înregistreze sistematic toate urmele trecerii elevilor / studenţilor  pentru a le face valoroase după douăzeci sau patruzeci de ani atunci când elevii şi studenţii se vor întoarce cu gândul la tinereţea, frumuseţea şi dragostea pe care le-au încercat odinioară.

Cu siguranţă că mai sunt şi altele. 

marți, 13 noiembrie 2012

Marketing educațional

Cineva m-a întrebat: Ce interes au școlile să facă marketing? Nu primesc ele de la stat resursele de care au nevoie? De ce ar mai avea nevoie atunci de marketing?

Răspunsul a fost: Da, în teorie primesc toate resursele de la stat, prin sistemul de alocare a resurselor, care face ca salariile să fie plătite de minister iar reparațiile școlilor de autoritățile publice locale. Marketingul se ocupă cu atragerea de resurse, înțelegând prin resurse nu numai bani ci și oameni, resurse materiale, informații și notorietatea publică, imagine și bună reputație. Orice manager de școală simte nevoia de a avea astfel de resurse care intră în resonsabilitatea sa directă. Orice educator conștient va simți nevoia de marketing, măcar pentru a maximiza impactul educațional pe care se simte dator să îl maximizeze. Din punctul meu de vedere marketingul este un instrument grozav care poate fi folosit de către educatori pentru a spori impactul și relevanța educației pe care ei o crează și o livrează. 

Da, suntem conștienți de faptul că marketingul este o abstractizare, o poveste dominată de clişee şi mituri greşite cum că ar avea treabă doar cu imaginea din oglindă sau cu oglinda, nicidecum cu sursa imaginii. 

Din păcate, această înţelegere greşită de înţelegere a marketingului am observat-o în multe situaţii la managementul unor şcoli care se consideră de elită.

Marketingul în educație

Marketingul este o tehnologie managerială, un instrument care ajută organizaţii din cele mai diferite sectoare ale vieţii sociale să achiziţioneze resurse şi să furnizeze valoare. Managementul unei şcoli trebuie să folosească marketingul pentru a maxmimiza resursele pe care să le folosească în îndeplinirea misiunii școlii.

Şcolile trebuie să dea socoteală

Fie şi pentru faptul că sunt consumatoare de resurse publice, şcolile trebuie să dea socoteală pentru modul în care le utilizează. Marketingul ajută şcolile să îşi optimizeze comunicarea publică. Au maaaare nevoie de pricepere în acest sens. 

Mă preocupa educaţia. Mă preocupă marketingul. Cursul pe care îl predau (adică îl predam la masterat Managementul în sistemul de învăţământ – anul trecut, că anul acesta nu am avut suficienţi candidaţi), cel de Marketingul serviciilor educaţionale are ca scop familiarizarea cursanţilor cu conceptele specifice marketingului (categorii de public, clienți, piaţă etc.) şi cu ideea ca şcoala, ca orice organizaţie prestatoare de servicii, trebuie să urmărească să ofere valoare prin activitatea pe care o desfăşoară. Chiar dacă acest curs nu îl predau acum, este în tolbă la mine. Când mă enervez, mai trag câte o săgeată.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Pagini Google+

Cred că Google + este o excelentă formă de interacțiune complexă şi distribuire a informaţiilor pentru categorii specifice de utilizatori. Am mai scris despre Google+ aici. Printre alte funcţii, Google+ permite editarea unor pagini tematice specifice.

Vă invit să descoperiţi paginile mele Google+, pagini pe care am postat articole şi resurse online pe care le-am găsit pe Internet şi care mi-au atras atenţia:

Savuraţi-le!




miercuri, 3 octombrie 2012

Wireless în campusul universitar şi noile forme de distribuire a conţinuturilor didactice


Aştept să se introducă wireless în tot campusul universitar.  Cred că accesul wireless universal la Internet va crea premisele unei revoluţii în ceea ce priveşte conţinuturile didactice.


Am fost întotdeauna fascinat văzând cum se transformă conţinuturile didactice sub influenţa tehnologiei moderne.

Atunci când mă refer la conţinuturile didactice am în vedere conţinutul manualelor, cărţilor, cursurilor pe care le citesc şi le învaţă elevii şi studenţii. În urmă cu douăzeci de ani, ele erau scrise pe hârtie, mai apoi s-au transformat în fişiere pe calculator. În formă electronică, sub formă de fişiere,  conţinuturile s-au multiplicat şi au căpătat o nouă complexitate, fiind mai mult decât texte, putând fi desene, animaţii, poze, filme. Fiind în formă electronică au putut fi multiplicate, copiate, combinate, uşor modificate, viral distribuite. În ultima perioadă, prin Internet ele au putut fi uşor accesate, partajate, distribuite mai mult sau mai puţin controlat. În plus, au apărut noi canale distribuţie a conţinuturilor didactice. Din ce in ce mai puţini studenţi îşi copiază cursurile la xerox, în ultima vreme acestea, chiar şi cele scrise de mână, pot fi scanate, fotografiate, digitalizate, apoi pot fi uşor distribuite prin Internet sau pe email. Facilităţi ca Youtube, Facebook, Google Drive permit astăzi studenţilor şi profesorilor să acceseze şi să distribuie conținuturi didactice în mod controlat.

De exemplu, în loc de (sau în plus la) a fi distribuit un text cu tema cursului, profesorul se poate înregistra ţinând cursul şi poate distribui înregistrarea cursului prin Youtube studenţilor săi pe bază de user şi parolă.

Studenţii de astăzi (şi mai ales cei de mâine) ar accesa conţinuturile didactice pe telefoane mobile, pe MP4 playere, pe tablete, pe gadgeturi care mă aştept să fie dintre cele mai trăsnite (breloc, oglinda din pudrieră J). Acestea vor fi conectate la reţeaua de Internet wireless. Unde sunt conţinuturile însă?

Mingea e în terenul profesorilor şi a universităţii. Suntem oare în stare să valorificăm posibilităţile oferite de tehnologie în avantajul nostru?

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Vasile Lucaciu


În luna august am avut o experienţă interesant: am vizitat casa memorială Vasile Lucaciu, din Şişeşti.

Am avut un ghid excelent în persoana unui fiu al satului Şişeşti, domnul profesor Gheorghe Şişeştean. De asemenea, am avut ocazia să primesc informaţii detaliate de la doamna ghid de acolo care de mulţi ani se ocupă de casa memorială.

Vasile Lucaciu a fost un român autentic, un naţional ţărănist. M-a fascinat personalitatea acestui om. A lăsat în urma trecerii lui prin lume o şcoală, o biserică şi o ţară nouă: ţara mea. A fost profesor, doctor în filozofie, preot greco-catolic. A făcut parte ca organizator din grupul Memorandiştilor pentru care a făcut închisoare. A fost om politic de referinţă, deputat în două parlamente (Parlamentul de la Budapesta şi Parlamentul de la Bucureşti). S-a ocupat cu chestii serioase, de exemplu, de Unirea Transilvaniei cu România şi de emanciparea poporului său.

A murit în 28 noiembrie 1922 și a fost înmormântat în satul Șișești, în ziua de 1 Decembrie, la patru ani de la proclamarea Unirii Transilvaniei cu România. Ăsta da destin!


Câteva poze făcute de mine cu telefonul:
































sâmbătă, 14 iulie 2012

Cum să îți promovezi serviciile

Dacă eşti un vânzător de servicii atunci ai la dispoziţie mai multe modalităţi şi instrumente de a îţi promova oferta şi de a îţi creşte afacerea prin sporirea vânzărilor şi a satisfacţiei clienţilor. Poţi încerca dintre cele şapte modalităţi de mai jos:

Dă nume serviciilor pe care le vinzi
Este o vorbă: produsele tale sunt copiii tăi. În cazul în care produci servicii, acestea sunt copiii tăi. Cum să îţi laşi copilul fără nume?

Dă-le nume serviciilor tale şi atât clienții cât şi alţi oameni implicaţi în afacerea ta (angajaţi, contabil, manageri) vor şti mai clar despre care serviciu este vorba, caracteristicile şi preţurile asociate serviciilor, profitabilitatea pe fiecare tip de serviciu în parte etc. Este indicat ca numele să nu fie generic ci nominativ.
Un nume generic face referire la orice serviciu similar, în timp ce tu trebuie să dai nume doar serviciilor tale. În găsirea numelor pentru servicii poţi porni de la numele firmei tale, al afacerii, al mărcilor pe care le vinzi. Ai putea să denumeşti serviciile după nume derivate din acestea. La fel de bine, poţi găsi nume diferite, care să fie relevante pentru serviciile tale, uşor de pronunţat şi de ţinut minte de către clienţi. După ce ţi-ai botezat aceste părţi ale afacerii tale ai putea să înregistrezi numele la OSIM, ca să nu ţi le fure cineva şi să vândă servicii cu nume similare. E bine să îţi rezervi şi pe Internet numele de domenii corespunzătoare.

Creează-ți o identitate specifică cu multe elemente de „agăţat” atenţia
O identitate se obţine prin mai multe elemente şi caracteristici care să reprezinte afacerea şi serviciile tale: nume, branduri, culori, grafică şi tip de litere folosite, forme, stil, mesaje, slogane, valori pe care trebuie să le foloseşti pentru a atrage atenţia clienţilor şi a-i determina să te ţină minte. Elementele care îţi conferă identitate distinctă ar trebui să se regăsească în cât mai multe locuri, de la elementele din ambianţa firmei tale, încăperi, zugrăveală, obiecte, mobilier, uniformele angajaţilor, la culorile şi elementele grafice din pliantele de ofertă, din clipurile publicitare şi de pe site-ul de Internet al afacerii tale. Poţi spori impactul promovării folosind mascote, slogane, expresii, cântece, poezii care să se refere la oferta ta şi la serviciile extraordinare pe care le prestezi.

Scoate în evidenţă caracteristicile serviciilor care determină avantaje pentru client
Aceste caracteristici trebuie să fie puncte de pornire (sau de restructurare) ale afacerii tale şi nu adăugiri suplimentare. Să luăm de exemplu curăţenia, un element care este important în orice afacere cu servicii care presupune prezenţa clientului la locul de prestare. Curăţenia trebuie planificată, urmărită şi măsurată, în scopul corectării sale. Abia apoi trebuie promovată prin înscrierea în ofertă a cuvântului „curat”. Un alt exemplu: timpul de aşteptare al clientului. Pentru a scrie în ofertă cuvântul „repede” şi a îţi caracteriza astfel oferta trebuie să te ocupi întâi de sistemele de planificare şi de înregistrare în avans a solicitărilor clienţilor, să faci proceduri pentru fiecare fază de prestare a serviciilor, să îţi instruieşti angajaţii să presteze serviciile conform procedurilor, să identifici problemele care ar putea interveni în desfăşurarea proceselor de servire şi să pui la punct soluţii şi moduri de reacţie pentru fiecare dintre probleme în parte. După ce ai verificat că acestea funcţionează poţi scrie pe firmă sau pe pliantele de ofertă cuvântul repede sau rapid, urgent ori fast. Altminteri „curat” sau „repede” sunt cuvinte goale, minciuni. 

Marchează locul şi programul de servire
Ideea este ca oferta ta să fie vizibilă de la o poştă. Pentru acesta poţi folosi firme luminoase, panouri de mari dimensiuni, simboluri uşor de reperat şi de înţeles de către cei care trec prin preajmă. Ia toate măsurile ca cei care trec pe lângă firma ta pe jos sau cu maşina (bicicleta etc.) să ia cunoștință despre existenţa şi disponibilitatea serviciilor tale. 

Foloseşte elemente materiale de calitate
Serviciile şi servirea sunt nemateriale dar pentru a le realiza sunt necesare tot felul de obiecte materiale, de la consumabile şi obiecte de unică folosinţă la obiectele de inventar şi cele pe care le folosesc angajaţii (inclusiv haine!!!) sau chiar clădirile, maşinile şi utilajele care contribuie în mod major la realizarea serviciilor tale. Clienţii sunt atenţi la calitatea obiectelor pe care le foloseşti şi transferă mental calitatea lucrurilor asupra calităţii serviciilor. 

Stabilește relaţii cu clienţii
Studiile au dovedit că este foarte probabil ca clienții să revină acolo unde s-au simţit parte a unei relaţii şi nu doar persoane interschimbabile tratate pe principiul „pleacă un client, vine altul”. Pentru a stabili relaţii cu clienţii tăi ai putea să le spui pe nume, să le oferi tratamente personalizate, să îi înscrii în cluburi sau formele de asociere ale clienţilor tăi, să le dai un card cu numele firmei tale pe care să fie scris numele clientului şi astfel numele voastre să fie asociate. Ai mai putea să îi abonezi la newsletter-ul firmei tale şi să îi ţii la curent cu cele mai noi oferte şi cu promoţii. Ai putea să transferi relaţiile cu clienţii în mediul online şi să te împrieteneşti cu ei pe reţelele de socializare. 

Fă din angajații tăi agenţi de promovare a ofertei tale de servicii
Angajaţii care îi servesc pe clienţi trebuie să promoveze oferta de servicii a firmei tale. Dacă clientul cere un serviciu, i se poate propune încă un serviciu care poate fi un serviciu asociat, o ofertă nouă, un alt serviciu mai bun, un pachet de servicii mai complet sau mai potrivit pentru o anumită situaţie particulară în care se află clientul. Clientului trebuie să i se aducă la cunoştinţă ofertele, să i se reamintească diferitele elemente ale ofertei - caracteristicile, avantajele şi beneficiile ei, să i se sugereze să încerce servicii noi sau cele aflate în promoţie. Angajaţii care doar aşteaptă ca clientul să facă comanda ar trebui să fie înlocuiţi cu automatele de servire. Acestea sunt mai ieftine şi nu cer nici măriri de salariu nici zile libere.

Cum să îți promovezi serviciile

Dacă eşti un vânzător de servicii atunci ai la dispoziţie mai multe modalităţi şi instrumente de a îţi promova oferta şi de a îţi creşte afacerea prin sporirea vânzărilor şi a satisfacţiei clienţilor. Poţi încerca dintre cele şapte modalităţi de mai jos:

Dă nume serviciilor pe care le vinzi
Este o vorbă: produsele tale sunt copiii tăi. În cazul în care produci servicii, acestea sunt copiii tăi. Cum să îţi laşi copilul fără nume?

joi, 5 iulie 2012

Marketingul NU ESTE arta de a vinde

Am auzit zilele acestea de mai multe ori acest clişeu: că marketingul este arta de a vinde.
Oamenii gândesc şi se exprimă în clişee iar atunci când clişeele ţin loc de cunoaştere, situaţia poate deveni periculoasă. Pentru mine, deocamdată este doar enervantă.

Clişeul acesta cu arta de a vinde înglobează în el atâta prostie, necunoaştere şi autosuficienţă că mi se zbârleşte părul de pe spate şi mă enervez instant.
Să o luăm metodic. Marketingul nu este o artă. Este o pricepere. El trebuie învăţat şi exersat. Desigur că unii pot avea talent mai mare, alţii pot avea mai puţin talent, la fel ca şi la grădinărit. Dacă ai o grădină, nu ai încotro şi trebuie să o întreţii. Aşa şi cu marketingul: dacă ai o firmă, piaţă, clienţi şi produse de vânzare nu ai încotro: trebuie să faci marketing sau să faci să se facă. Poţi plăti pe unul mai priceput şi cu drag de marketing să facă asta în locul tău. Iar profesioniştii îşi ridică priceperea la rang de artă. Asta însă e altă poveste.
În al doilea rând, despre vânzare, locul, rolul şi importanţa ei în marketing, învăţăm la şcoală. Numai că se pare că nu toată lumea învaţă, sau nu învaţă destul sau nu învaţă bine. Vânzarea nu este destinaţia finală a marketingului, ea este doar un drum, o cale, un mijloc care se foloseşte la un moment dat. Este o formă de interacţiune cu clienţii. Este un cârlig pentru a agăţa clienţi şi a aduna bani de la ei. Scopul marketingului este însă altul decât vânzarea: este crearea şi distribuţia de valoare la client. Valoarea la client se leagă de nevoile clientului, de dorinţele lui la un moment dat.
Oamenii de marketing trebuie să vadă dincolo de vânzare, trebuie să vadă atât satisfacţia clientului cât şi gradul în care produsul cumpărat îi satisface nevoia. Mai departe, ei trebuie să vadă efectele pe termen lung ale produsului, asupra clientului, asupra societăţii şi asupra mediului înconjurător. Ei trebuie să fie responsabil în a-şi educa clienţii, de multe ori educaţia înseamnă chiar să îi înveţi pe clienţi nu mai cumpere produsul pe care îl vinzi, sau să îl folosească în alte combinaţii decât au făcut-o până atunci. Steve Jobs, un vizionar al marketingului susţinea nici mai mult nici mai puţin că clienţii, de fapt, habar nu au ce vor, că nu este treaba lor să ştie ce vor. Treaba lui era să le ofere valoare unor clienţi care nu ştiau ce înseamnă valoare pentru ei. Înclin să îi dau dreptate. Valoarea pentru client cuprinde mult mai mult decât produsul de vânzare, include atât condiţiile de vânzare cât şi experienţa de cumpărare, de consum, de comunicare cu vânzătorul - înainte, în timpul şi în urma vânzării.  Include şi grija pentru client şi modul în care această grijă este operaţionalizată.
Cei care spun că marketingul urmăreşte vânzarea greşesc. E ca şi cum ar spune că rolul ochelarilor este să îţi arate nasul pe care stau. Desigur că ochelarii stau pe nas iar dacă te concentrezi poţi să vezi şi nasul. Dar nu asta e rolul lor, nu-i aşa?

Marketingul NU ESTE arta de a vinde

Am auzit zilele acestea de mai multe ori acest clișeu: că marketingul este arta de a vinde. Este un clișeu care înglobează în el atâta prostie, necunoaștere și autosuficiență că mi se zbârlește părul de pe spate și mă enervez instant. 

marți, 3 iulie 2012

Recomandări pentru studenţii din anul I

Recent am evaluat lucrările de examen ale studenţilor din anul I şi am avut ocazia să reflectez intens la câteva situaţii pe care eu le observ frecvent la studenţi, mai ales la cei din anul I.

Scriu aceste rânduri cu speranţa că alţi studenţi, din anul I sau din oricare an, vor avea răgazul şi curiozitatea să citească, vor lua de bune ceea ce scrie aici şi vor avea hotărârea să înceapă să facă eforturi pentru a pune în practică recomandările mele.

Scopul principal al disciplinelor din anul I este achiziţia de cuvinte şi idei

Cuvintele şi ideile pe care studenţii ar trebui să le achiziţioneze provin din:


1. Universul cunoaşterii pe care studenţii deja îl au. Cu alte cuvinte, mă refer la cuvintele şi ideile cu care studenţii vin de acasă.

Observ cu îngrijorare că acest univers este foarte subţire. Cei doisprezece ani de şcoală ar trebui să le fi oferit studenţilor noştri un univers suficient de vast şi nişte cunoştinţe şi competenţe de comunicare pe care să le folosească curent.

Cuvintele şi ideile cu care studenţii vin de acasă reprezintă fundaţia pe care trebuie să se construiască structurile de cunoaştere din anul I de facultate. Altfel spus: eu mă bazeze pe faptul că studenţii din anul I chiar au achiziţionat în liceu acele cunoştinţe generale şi competenţe pe care să îşi poată clădi cunoştinţe şi competenţe suplimentare, achiziţionate în facultate. Altminteri e ca şi cum ar trebui să înalţ zidurile unei case dar aceasta nu are fundaţie.

Sunt supărat pe sistemul de învăţământ preuniversitar, în loc să îmi ofere materie primă de bună calitate, îmi oferă marfă proastă şi rebuturi. Nu mi se pare corect ca să le spun eu studenţilor că infinitivul se scrie cu un singur i sau că adresele de email să fie de forma prenume...nume şi nu identităţi năstruşnice. Apropo, mie mi se pare că învăţământul preuniversitar a pierdut din vedere total comunicarea în mediul online. Aparent, universul online nu este de interes pentru profesorii de liceu din secolul XX. Iar studenţii din anul I nu par a avea maniere online, şcoala nu i-a pregătit în acest sens.

2. Universul general economic pe care studenţii au început să şi-l dezvolte. Ei bine, acest univers este la rândul lui subţire pentru că studenţii sunt doar la începutul construcţiei sale.

Universul general economic ar trebui să fie populat cu cuvinte, concepte, idei, categorii şi alte elemente de cunoaştere din cultura generală şi din disciplinele de cultură generală economică.
E greu să înțelegi marketingul fără să înțelegi locul şi rolul organizaţiei în tabloul general al afacerilor şi să înţelegi cum funcționează acest tablou, în termeni sociali şi economici, macro şi micro.

Cred că aceasta este dificultatea majoră a studenţilor din anul I, de a aranja cuvintele şi ideile economice într-un cadru organizat, într-un tablou general de înţelegere a afacerilor în cadrul social şi economic.

Îmi imaginez că cuvintele şi ideile sunt aidoma unor cărţi, dosare şi hârtii care trebuie aranjate şi arhivate. Elementul principal în aranjare şi indexare este existenţa raftului, a bibliorafturilor şi locaşurilor de depozitare, a cadrului în care toate aceste lucruri trebuie aranjate. Prin comparaţie, cărţile, dosarele şi hârtiile sunt cuvintele şi conceptele învăţate, pe diferitele lor nivele de agregare iar rafturile şi bibliorafturile reprezintă structura tabloului general al societăţii şi economiei pe care studenţii încă nu îl au, nu îl înţeleg. În lipsa înţelegerii unui tablou general, cuvintele şi ideile citite înainte de examen se amestecă şi formează în capul studentului o mare harababură - pe care eu o văd în foaia de examen.

Pentru a preîntâmpina aceasta, studenţii trebuie să continue să înveţe, pentru a se obişnui cu cuvintele şi ideile învăţate, să înveţe să le distingă unele de altele şi să încerce să îşi creez propria lor ordine de aranjare a acestora în mintea lor. Desigur că această ordine se va modifica pe parcurs, pe măsură ce vor învăţa alte discipline, vor vedea alte perspective de abordare, vor dobândi alte competențe şi experienţe.

Pe scurt, pentru a putea învăţa cuvinte şi idei din universul economic trebuie ca studentul să aibă o anumită ordine de aranjare mentală a lor, un cadru de organizare a informaţiei dobândite. Fiecare student care învaţă îşi formează acest cadru prin persistenţă în învăţare, prin extinderea universului general economic dincolo de notiţele de curs sau de cursurile învățate pentru examen. Am dat câteva sugestii, mai jos.

Studenţii trebuie să fie capabili să exprime puncte de vedere proprii şi să le argumenteze

Unul dintre obiectivele procesului de învăţământ de la orice nivel este ca studenţii să fie capabili să îşi exprime puncte de vedere proprii şi să îl argumenteze. Exprimarea punctelor de vedere trebuie să se facă atât în scris cât şi vorbit, în speech-uri şi alte prezentări.

Desigur că unul dintre competentele transmise prin învăţământul de marketing este ca studenţii să poată prezenta convingător în faţa clienţilor sau altor auditorii produse de vânzare şi să îi convingă pe aceştia să le cumpere. Dar înainte de a prezenta marfa, studenţii trebuie să fie capabili să se prezinte pe sine, cu ideile, cunoştinţele şi competenţele pe care le au. Nu ajunge doar să pui o poză cu tine pe Facebook. O poză reuşită a unui prost nu îl face pe acesta deştept, indiferent cât este de frumos sau de sexi. Eu am observat că aprecierile la pozele de pe Facebook se referă la cât este de reuşită poza şi cât de frumoasă este subiectul. Nicidecum cât este de deştept sau ce univers de cunoaştere larg are.

Observ că studenţii intră în anul I cu inabilitatea clară de a se exprima în scris, aceasta pentru că au un vocabular şi o colecţie săracă de cuvinte din vocabularul de bază al limbii române. Cei mai mulţi dintre studenţi sunt totalmente incapabili să îşi enunţe un punct de vedere şi să îl susţină în scris cu argumente şi vocabular elevat!
Pentru a dezvolta şi umple cu conţinut universul cunoaşterii, pentru a recupera lipsurile de cunoaştere din ultimii doisprezece ani, sugerez studenţilor:
Să citească. 
Principalul mijloc de acumulare de cuvinte, idei şi înţelesuri este lectura. Dragi studenţi,universul vostru de cuvinte şi idei poate fi extins cel mai bine prin lectură. Citiţi, citiţi, citiţi!

Recomand accelerarea construcţiei universului cunoaşterii prin lectură folosind în mod obişnuit următoarele mijloace şi instrumente:
a. lectura cărţilor. Nimic nu se compară cu lectura cărţilor. Cărţile cuprind cel mai dens şi mai bogat univers de cuvinte, idei şi semnificaţii. Câte cărţi ai citit în ultimul an, altele decât cursurile de la facultate sau bibliografia obligatorie? Dacă răspunsul este nesatisfăcător, ia măsuri. Cititul cărţilor se face în linişte, în bibliotecă şi în lipsa unui stres cotidian. Simpla realizare a acestor condiţii îmbunătăţeşte calitatea vieţii tale, nu-i aşa?
b. lectura ziarelor şi revistelor, tipărite şi online. Spre deosebire de cărţi, ziarele şi revistele sunt mai convenabile întrucât prezintă subiecte de interes cotidian.
c. abonamente la presa economică de specialitate. Recomand studenţilor să îşi facă abonamente la reviste economice gen Capital, Revista Biz, Săptămâna financiară, Piaţa Financiară etc. Publicaţiile acestea trebuie să fie suficient de atractive pentru a stimula citirea lor. Faceţi-vă abonamente, să vă vină acasă revistele, să citiţi din ele în diferite momente ale zilei, în diferite locuri şi situaţii. Să vă împiedicaţi de ele peste tot, să vă fie la îndemână pe birou şi pe măsuţa de cafea, la masă şi la toaletă, oriunde petreceţi mai mult de cinci minute şi aţi putea citi măcar câteva rânduri;
d. abonamente la informaţia online de pe site-urile de interes. Eu folosesc programe de tip agregatoare de ştiri RSS. Pe prietenul meu RSS îl cheamă Google Reader (despre care am scris aici).
e. instrumente şi conţinuturi care uşurează cititul, de exemplu E Reader sau E Book-uri;
f. căutaţi să vă îndeletniciţi cu cititul multor documente. Dacă eşti obligat prin fişa postului să citeşti mult, vei avea o abilitate mai mare de a citi mai mult şi mai rapid;
g. faceţi cursuri de citire rapidă, cumpăraţi-vă cărţi şi alte materiale despre acest subiect şi studiaţi-le.

Să asculte. 
Ascultaţi-i pe alţii care vorbesc. Dar fiţi atenţi la ce vorbesc, nu vă jucaţi cu telefonul mobil... De asemenea, obişnuiţi-vă să ascultaţi emisiuni la radio, în care vorbesc oameni de bună calitate. Ascultatul emisiunilor economice este un bun prilej de a mai auzi cuvinte şi idei noi din universul economic.
Să dezbată. 
Dezbaterea se referă la ocazia de a vorbi cu guriţa ta şi de a exprima vocal argumente solide punctul tău de vedere, de a îţi apăra punctele de vedere şi a convinge pe alţii (fără să îi baţi J) că punctul tău de vedere este adevărat. Prin dezbateri se aprofundează ideile, se exersează argumentele, se fundamentează legăturile dintre cuvinte şi idei. Atunci când dezbaţi idei şi puncte de vedere, pe lângă faptul că te aud alţii, te mai auzi tu însuţi/ însăţi. Sunt convins că nu vei fi deloc mulţumit de modul în care ai dezbătut. Dar tocmai în această nemulțumire stă progresul tău. Apropo, înregistrează-te atunci când vorbeşti şi apoi ascultă-te. Sunt convins că, atunci când vei asculta înregistrările cu vocea ta, vei fi foarte şocat de prostiile pe care le-ai spus. Şi vei vrea foarte mult să fii mai bun în dezbateri. Îți dai seama că ceilalţi au ascultat până acum doar aceste prostii emise de tine???!!!
Să multiplice ocaziile de a vorbi în public. 
Câteva dintre ocaziile de a vorbi în public sunt la seminarii, când ai de făcut şi de prezentat referate, în diferite situaţii când ai de făcut prezentări, de exemplu, la întrunirea asociaţiei din care faci parte, în faţa prietenilor cu care mergi în excursie, la şedinţa de scară de bloc etc. Străduieşte-te să ai cât mai multe ocazii să ţii speech-uri. Atunci când faci prezentări te exersezi în a câştiga şi menţine atenţia altora.
Să scrie. 
Am sugerat de mai multe ori studenţilor să se obişnuiască să scrie. Să îşi facă blog. Să scrie scrisori. La facultate să scrie referate, eseuri, rapoarte şi alte lucrări scrise pentru seminarii. Acasă să îşi scrie jurnalul plus referatele, lucrările, articolele pentru şcoală.
Să participe. 
Mă refer la participarea la activităţi, evenimente, cercuri studenţeşti, la întâlniri cu oameni de afaceri, la stagii de voluntariat, la proiecte, la organizaţii studenţeşti, la activităţile şi proiectele organizaţii nonprofit, la campanii de marketing etc. Participarea lărgeşte orizontul cunoaşterii şi oferă ocazii excelente de a face tot ce scrie mai sus.

Recomandări pentru studenţii din anul I

Recent am evaluat lucrările de examen ale studenţilor din anul I şi am avut ocazia să reflectez intens la câteva situaţii pe care eu le observ frecvent la studenţi, mai ales la cei din anul I.

Scriu aceste rânduri cu speranţa că alţi studenţi, din anul I sau din oricare an, vor avea răgazul şi curiozitatea să citească, vor lua de bune ceea ce scrie aici şi vor avea hotărârea să înceapă să facă eforturi pentru a pune în practică recomandările mele.

vineri, 8 iunie 2012

Câteva idei referitoare la cercetare

Ce este cercetarea?
Cercetarea este producţia de cunoaştere. Dar ce este cunoaşterea? Din ce este ea compusă?
Mi se pare că cunoaşterea este compusă- la prima strigare-din idei şi din concepte. Conceptele sunt anumite cuvinte purtătoare de semnificaţii specifice pe care le recunosc doar ce care sunt „les connaisseurs”. Cei care nu deţin cunoaşterea, consideră conceptele ca fiind simple cuvinte, pe care, eventual, le caută în dicţionarul explicativ. Ideile sunt enunţuri cu valoare de noutate, aplicabilitate și care aduc înțelegeri , informații și cunoștințe noi. Spre exemplu, iată un enunț: Cei care sunt implicaţi în poziţii manageriale au o mai mare motivaţie a muncii. Vă sună cunoscut?

Dezbatere pe cercetare

Avem nevoie să purtăm multe discuţii şi să dezbatem mult pe probleme şi subiecte referitoare la cercetare. Cred că plusul de cunoaştere, în forma în care suntem noi acum organizaţi, va rezulta din discuţii, dezbateri şi din schimbul de idei.

Resurse pentru cercetare

Mă gândesc la resursele pentru cercetare pe care ar trebui să le identificăm, atragem şi mobilizăm. Să le dedicăm cercetării.

În primul rând oamenii. Noi şi ai noştri. Existenţa oamenilor implicaţi în cercetare este un plus pentru domeniul evaluat. Ne trebuie oameni mulţi şi buni. Desigur, unii suntem noi, cei legaţi cu carte de muncă de instituţia facultăţii. O altă categorie sunt studenţii noştri: să îi implicăm în cercetare. O a treia categorie sunt partenerii noştri instituţionali- firmele, organizaţiile şi instituţiile cu care avem contracte de parteneriat. Oare cum putem să îi implicăm şi pe ei în cercetare. Mă gândesc la şirurile nesfârşite de studenţi la master care toţi îşi fac lucrări de dizertaţie, referate şi aşa zisele cercetări. Mă gândesc la profesorii din preuniversitar care îşi fac lucrările de grad didactic. Aparent, toate lucrările acestea ar trebui să producă rezultate ale cercetării pentru noi. Cum putem eficientiza acest proces?
Insist puţin pe partenerii în cercetare: noi ar trebui să găsim cât mai mulţi parteneri pe care să îi stimulăm şi să îi motivăm. Să le oferim ceva, de exemplu, modele şi metodologii de cercetare pe care să le folosească şi în interesul lor propriu şi să le aducă sau producă efecte pozitive. Un alt lucru pe care l-am putea oferi lor sunt oportunităţile. Să le oferim oportunitatea de a participa la o conferinţă, oportunitatea de a scrie o carte, de a scrie un articol, de a participa la o dezbatere. Există mulţi oameni buni pe care eu îi cunosc dornici să valorifice astfel de oportunităţi.
Încerc o clasificare sumară a categoriilor de persoane pe care îi putem implica în cercetare/ ar trebui să îi implicăm în cercetare:
  1. cadrele didactice- noi înşine:
    1. cei mai motivaţi să ducă o temă de cercetare până la final sunt tinerii noştri doctoranzi. Mi se pare că în acest caz miza ar fi alinierea temelor lor de doctorat cu temele de cercetare ale departamentului şi colectivelor
  2. studenţi:
    1. studenţi care îşi fac lucrări de absolvire
    2. care participă la olimpiade studenţeşti
    3. care participă la proiecte
  3. participanţii la conferinţele şi manifestările noastre
  4. oamenii din firme, organizaţii şi instituţii- managerii

În al doilea rând resursele materiale: spaţii: săli, laboratoare, cărţi în bibliotecă etc. Existenţa acestor resurse este un plus pentru domeniul pentru care sunt ele alocate.

Nu neapărat în al treilea rând timpul personal. Cred că atunci când cadrele didactice trebuie să facă multe alte lucruri care ţin de administraţie şi de management, care sunt obligaţii ale lor profesionale şi le este culpabilă neîndeplinirea lor, nu pot să se concentreze pe a face cercetare.

Mă gândesc la resursele informaţionale, la existenţa, disponibilitatea şi la accesul la ele. Am în vedere aici: bazele de date, reţelele de cercetători (mă gândesc la tot felul de research network-uri, cum ar fi de exemplu, ResearchGate- în care vă încurajez să vă înscrieţi. Cum? Păi simplu, intraţi pe http://www.researchgate.net/ şi vă înscrieţi. Ca pe Facebook J) Sau vă abonaţi la diferite newslettere, gen Marketing Power News, un newsletter de la American Marketing Association.

Desigur că nu am uitat de resursele financiare. Dar deocamdată nu insist pe ele.

O modalitate utilă de a clasifica resursele este să le clasificăm pe resurse proprii şi pe resurse atrase. Putem atrage multe resurse pe care în prezent nu le avem. Proiectele sunt excelente modalităţi de a atrage resurse. Desigur, atunci când au legătură şi cu cercetarea, nu doar cu salariile directorilor de proiect sau a membrilor implicaţi.

Vitrine pentru cercetare

O vitrină este o modalitate prin care anumite obiecte- de exemplu, rezultatele cercetării noastre, pot fi făcute publice, pentru ca să se uite şi alţii la ele şi să exclame: Uau!
Mă gândesc acum la următoarele vitrine:
  • Revista Departamentului nostru
  • Conferinţa ştiinţifică a facultăţii noastre
  • Mesele rotunde
  • Revista ISI - pe care o vom realiza noi în acest mileniu (şi optimismul este o resursă)
  • Lansările de carte
  • Avizierele în care ne vom expune pe coridor cărţile noastre. Am văzut astfel de vitrine şi la alţii. 

Vehiculele pentru cercetare

Un vehicul este un instrument de care ne folosim pentru a duce mai departe cercetarea. De exemplu, o revistă ştiinţifică este un vehicul pentru cercetare, deoarece ne obligă să edităm mai multe numere pe care să le populăm cu articole şi astfel trebuie să facem cercetare.
Mă gândesc acum că şi doctoratul sau dosarul pentru conferenţiar / profesor sau pentru abilitare este un vehicul pentru cercetare, întrucât ne dă ocazia să ducem mai departe cercetarea.
Haideţi să găsim mai multe vehicule pentru cercetare şi să ne urcăm în ele.  

Centrele de cercetare

În opinia mea, centrele de cercetare sunt nişte creuzete concentratoare de resurse pentru cercetare. Eu cred că concentrarea resurselor este condiţia reluării cercetării pe baze noi, un fel de reproducţie lărgită. Fizic, ele ar trebui să aibă, cel puţin un sediu, o sălă, o clădire.

Comunităţi pentru cercetare

Haideţi să creăm comunităti pentru cercetare. O comunitate este compusă din mai mulţi oameni care au ceva în comun. Să creăm comunităţi care să fie compuse din oameni care se află în afara instituţiei noastre şi care să aibă în comun ceva, uin interes, o activitate, o caracteristică. De exemplu, organizaţii nonprofit, instituţii publice, categorii de persoane (de exemplu, manageri de ONG sau de instituţii publice, comunitatea profesorilor de marketing din licee, comunitatea părinţilor care au copii la grădiniţă etc.). Elementul cheie este să găsesc interesul care i-ar determina pe oamenii aceştia să intre în comunităţi, liantul care să îi lege.
Eu mă gândesc să creez o comunitate de respondenţi la cercetările de marketing online ale studenţilor care fac cu mine cercetări de marketing la licenţă şi la master. Pe respondenţii ăstia i-aş pune să semneze un act, ceva, că se obligă să îmi răspundă unul sau doi ani la întrebările şi chestionarele online.

Acord de parteneriat pentru cercetare

Îmi imaginez un act prin care unitatea economico- socială se angajează să furnizeze informaţii şi să participe măcar pasiv la cercetare iar departamentul sau facultatea se angajează să utilizeze aceste date şi să păstreze confidenţialitatea informaţiilor, angajându-se ca săle folosească doar în scop statistic, ştiinţific şi didactic.

Legislaţia referitoare la cercetare

M-ar interesa un inventar al legislaţiei referitoare la cercetare. Oare cine ne-ar putea ajuta?

Bune practici referitoare la cercetare

Sunt câţiva oameni, organizaţii şi structuri care ştiu cum se face cercetare. Haideţi să îi găsim şi să îi întrebăm.
Sunt câteva ghiduri metodologice, articole şi cărţi care se ocupă exclusiv de acest aspect. Să le inventariem, citim, adaptăm, utilizăm şi îmbunătăţim.
Să spunem şi altora ce ne preocupă pe noi, poate ne dau idei bune. 

Criteriile de evaluare a tezelor de doctorat

Am aflat cu interes de aici criteriile pentru acceptare tezelor de doctorat şi pentru acordarea de calificative şi distincţii.
Din păcate, nu am văzut criteriile pentru ştiinţe economice. Nu cred c-or fi departe de cele de la sociologie.

Vom face şi noi la departament, criterii pentru acceptarea lucrărilor de licentă şi dizertaţii.

marți, 29 mai 2012

Sunt recenzor la Revista de turism


Revista de turism este o revistă de ţinută academică pe care o declar şi în fişa de autoevaluare. Este o iniţiativă a unui confrate în ale ştiinţei de la Universitatea din Suceava, o cetate de ştiinţă cu oşteni vrednici. (Nu degeaba a fost cetatea lui Ştefan J). Recent am recenzat două articole care urmează să apară în numărul 13 al revistei.

Experienţa de recenzare este extrem de interesantă. Observ modul în care autorii articolelor, pe care la faza recenzării nu îi cunosc, pătrund cu mintea lor subiecte pe care şi eu le înţeleg într-un fel propriu.
Este o ocazie ca să văd noi concepte idei, metode, tehnici, instrumente ale marketingului aplicat în turism şi să reflectez asupră modului în care autorii le-au cunoscut, însuşit, înţeles, să văd modul în care le promovează şi le utilizează în lucrările scrise.
Îmi pare interesant este modul în care se distribuie ideile şi ştiinţa. Văd multe dificultăţi în distribuţia de idei, unele sunt legate de limbă (mă refer la limba străină) altele sunt legate de minte (mă refer la modul în care autorii înţeleg şi / sau pricep conceptele).
Continui să cred că a fi recenzor la reviste ştiinţifice este o extraordinară experienţă de împărtăşit. 

luni, 28 mai 2012

Festivităţile de absolvire ale absolvenţilor specializării Marketing- licenţă


În cursul lunii mai 2012 au avut loc festivităţile de absolvire ale absolvenţilor programului de studii Marketing de la Universitatea din Oradea.
Studenţii de la Marketing m-au ales să le fiu decan de suflet. Cu emoţii mari le-am spus ce scrie aici.
A fost o sărbătoare, încă una de care m-am bucurat enorm, care m-a hrănit, m-a motivat şi inspirat profesional.
Au fost flori, poze, familii emoţionate, lacrimi de bucurie, banchet, ţinute de gală, fete frumoase, papioane, toasturi, dansuri, pupături. Zilele următoare, după cearcăne şi durerile de cap, au apărut pozele pe Facebook şi comentariile aferente.

Iată câteva poze. 
Festivităţi absolvire Marketing 2012