miercuri, 4 noiembrie 2015

Cine ne sunt managerii?

Una dintre preocupările mele profesionale este managementul. 

Vorbind despre management, am în vedere, pe de o parte, oamenii care compun echipa de management, respectiv suma celor care iau decizii și care sunt responsabili pentru obiectivele comune, ale organizațiilor, instituțiilor sau ale țării, pe de altă parte, procesul de management, incluzând aici funcțiile, sarcinile, sistemele, acțiunile și rezultatele acestora. 

Așada, când întreb cine ne sunt managerii adopt postura unui cetățean care se uită cu încredere și cu speranță către cei care conduc instituțiile țării și prin ele destinele poporului. 

E firesc să pun întrebarea: cine sunt și ce fac managerii României? 

Managerii României sunt cei care conduc România spre progres și prosperitate!

Firesc, natural, de bun simț. Adevărații manageri sunt cei care fac treaba să meargă, care conduc România spre progres, spre prosperitate, spre viitor. 

Să mai întelegem ceva: managerii nu se întâlnesc doar în economie ci în toate contextele sociale şi organizaţionale. Ei sunt la conducerea tuturor organizaţiilor, instituţiilor, sindicatelor, asociaţiilor, fundaţiilor, organizaţiilor profesionale, medicale, educaţionale, în justiţie, în armată, în guvern, în Parlament. Ei trasează cadrul în care se crează şi se distribuie valorile economice şi sociale: dreptatea, adevărul, bunăstarea, educaţia, sănătatea, solidaritatea, bunele moravuri, ordinea şi liniştea publică, apărarea ţării, progresul, ştiinţa, tehnologia. Tot ce-i frumos, tot ce-i drept, tot ce-i bun. Acestea sunt rezultatele managerilor pe care ar trebui să le vedem ori să le simţim în jurul nostru.

Bun, asta ar trebui să avem, dar ce avem noi, de fapt? Nu știu alții ce zic, dar eu văd în jur doar prostie, hoție, debinare, corupție, nedreptăţi, răutăţi şi gunoaie!

Dar dacă managerii o dau în bară? Dar dacă în loc de progres avem regres iar în loc de prosperitate avem sărăcie?

Simplu, dacă în loc de progres avem regres iar în loc de prosperitate avem sărăcie, sigur e ceva putred cu aceşti manageri. Înseamnă că managerii nu sunt buni, sunt calpi. Sunt impostori, fie incompetenți. Ori hoți, ori proști. De fapt, sunt politicienii, cei care au dus țara de râpă. Iar acum își dau ei lor pensii uriașe, plaa deastrului în care au târât țara. 

Faceți efortul și analizați-i, puneți lupa pe ei și vedeți cine sunt managerii țării, de fapt. 

Managerii pe care îi avem nu sunt buni. Vreau altceva!

Îmi doresc să văd şi manageri care oferă altceva. Sunt preocupat de a găsi oameni care reprezintă modele manageriale de urmat, care îşi împlinesc menirea de a conduce micile lumi din jurul lor înspre adevăr, progres, dreptate, prosperitate şi viitor.
Mă mai frământă o întrebare: Cine sunt cei care ne-au condus în ultimii douăzeci de ani? Cine sunt responsabili de faptul că cei mai buni prieteni ai mei au plecat din România şi că mulţi din cei care au rămas se gândesc dacă viitorul copiilor lor să fie aici în Oradea sau altundeva, în altă ţară. Aş vrea să ştiu pe cine să iert, pe cine să încetez să mai blestem.
Mă întorc la înţelegerile fundamentale ale ceea ce este managementul şi realizez că managementul porneşte de la proprietate. Un manager trebuie să gândească şi să se comporte ca un stăpân, nu ca o slugă. Stăpânul este cel care nu doarme noaptea de grija a ceea ce deţine, care nu-şi fură căciula, care nu-şi ia „beamveul” din profitul primei tranzacţii şi care se raportează cu înţelegere şi responsabilitate pe termen lung, în mod durabil, la gospodăria lui. Ştiu că marile probleme din economia mondială au pornit tocmai de la separarea managementului de proprietate, din faptul că aceia care erau tocmiţi să conducă şandramalele doar vopseau gardul, fără să le pese cui îi pică acoperişul în cap peste câţiva ani.
Revin însă la ţara mea şi mă întreb: Unde este proprietatea în România? Unde a fost în ultimii douăzeci de ani? Unde a fost în precedenţii cincizeci de ani? Au fost comuniştii adevăraţi proprietari, s-au comportat ei ca buni stăpâni în ţara asta? Ar trebui să răspundă cei care au acum peste patruzeci de ani. Să-şi aducă aminte de sinceritatea rapoartelor, statisticilor, de legătura dintre plată şi productivitatea muncii.
În ceea ce mă priveşte eu am răspuns deja: au fost nişte slugi, nişte nemernici şi nişte criminali. Au preluat ţara şi au stricat tot ce era aşezat şi se dezvoltase organic până atunci. Au întors societatea cu fundul în sus, au furat proprietatea şi au stricat formele vechi de proprietate, cele care erau aşezate şi care funcţionau. Pe vechii proprietari i-au omorât sau deportat prin Bărăgan, pe la Aiud, Sighet şi în alte destinaţii de unde nu s-au mai întors. Apoi au rămas ei proprietari, până în '89, când s-au metamorfozat fie în oameni de afaceri, fie în conducători de instituţii. Acum ei sunt cei care „fac” dreptatea şi adevărul. Ei „aduc” bunăstarea, „stimulează” educaţia, „dezvoltă” sănătatea.
Cu ce efecte, se vede. 

joi, 17 septembrie 2015

Internship în firma în care îți faci studiul de caz pentru lucrarea de absolvire

Mă gândesc la câteva dintre bunele practici pentru realizarea lucrării de absolvire cu care m-am întâlnit...

O studentă de la master- foarte motivată, foarte implicată, foarte bună, a studiat o temă de contabilitate!!! Tema era ceva de genul "Comparație între IFRS (Standardele Internaționale de Raportare Financiară) și sistemul contabil românesc". 

A urmărit în studiul de caz modul în care această problematică era realizată în cadrul unei firme cu capital străin- una dintre investiții străine importante din România, Star Transmission SRL din Cugir, județul Alba.

Studenta era din Oradea. 

A stat 3 luni la firma respectivă, în Sebeș, ca parte a unui program de Internship. A aplicat pe site pentru un Internship și a fost acceptată iar în perioada celor trei luni și-a făcut lucrarea de disertație. 

A spus asta în fața comisiei, prezentând procesul de realizare a lucrării de absolvire. 

Ghici ce nota zece a luat?

joi, 10 septembrie 2015

Concluzii și propuneri: "Cine ce să facă?"

La această secțiune a studiului de caz este indicat să exprimați un răspuns generic la întrebarea "Cine ce să facă?"

joi, 20 august 2015

Program de antrenament pentru marketeri

Marketingul este, înainte de toate, un antrenament pentru minte. O stare de spirit, un mod de a vedea lucrurile. Americanii spun: “a marketing mindset” ceea ce eu înțeleg a fi „o perspectivă de marketing”.

Pentru a fi antrenat să vezi afacerile și lumea din această perspectivă, ar trebui să te antrenezi.

La cumpărături, unde presupun că mergi des (dacă nu mergi des, să mergi mai des de acum înainte), fă bine și cască ochii.
Fii atent la cum prezintă experții în retail marfa pe care o vând, cum o împing în fața consumatorilor, în atenția lor, în coșul lor de cumpărături. Fii atent la promoții, la ceea ce este nou, la prețuri și la reducerile de prețuri. Ar fi bine să privești aceste lucruri cu ochii omului de marketing, nicidecum ca un client. A privi din perspectiva omului de marketing înseamnă să te întrebi „Cum aș face eu mai bine această campanie sau această promoție? Cum aș putea să fac ca mai mulți clienți să cumpere produsul de vânzare?”. Vei putea face aceste lucruri în viitor dacă încă de pe acum te antrenezi să observi. Observă clienții, cumpărăturile lor, ce cumpără, la cât cumpără, cum cumpără, de unde cumpără, de ce cumpără. Fii atent la ei - cum arată, cu cine vin la cumpărături, dacă sunt cu copiii, cu prietenii. Frecventează mai multe magazine pentru a putea face comparație între ele, pentru a putea vedea elementele care compun vânzarea după cu sunt ele într-unul sau într-alt magazin. Ia cu tine și studiază broșurile din magazin. Gândește-te ce ai putea tu să îmbunătățești la ofertă și la modalitatea ei de prezentare. 

Creează conținut! Prima categorie de conținut este textul. Creezi conținut atunci când scrii un text, o compunere, o postare pe Facebook, un articol pe blogul personal, o argumentație, câteva idei. Cam asta facem la școală, ne antrenăm să creăm conținut. Toate conceptele, ideile, teoriile, modelele, regulile și bunele practici pe care le învață studenții la facultate la marketing reprezintă conținut. Tu poți să mergi mai departe, să te străduiești să creezi conținuturi de alt tip: audio, foto, video, simboluri, scheme, grafice, infografice, hărți. Tot la categoria conținut intră elemente de marketing ca sigle, branduri, logo-uri, filme de prezentare, afișe, poze cu produse, mesaje și indicații pentru client, site-uri de internet, mesaje promoționale, pagini de Facebook, colecții de resurse online, elemente care atrag și mențin atenția oamenilor. În marketing, conținutul este un element suplimentar de valoare pentru client, aceasta dacă nu cumva este el însuși valoare pentru client. Îl vei putea folosi pentru a crește valoarea oricărui produs, fie el apă minerală, pantofi sau cherestea.

Creează povești, istorii, semnificații, istorii și legende! Un celebru actor dintr-un celebru film, când se referea la performanțele celor care vor bani spunea „Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!” Marketingul este o poveste despre povești de succes. Imaginează-ți și tu una... sau mai multe. Poate fi povestea unui antreprenor, povestea unui produs, povestea unei afaceri, a evoluției unei piețe, o poveste din prezent sau, poate, o poveste din viitor. Fă-o să fie atractivă, captivantă, interesantă, seducătoare, amuzantă. Schițeaz-o, scrie-o, povestește-o convingător, ilustreaz-o cu poze.

Creează evenimente! Un eveniment este o ocazie (timp, loc, temă, pretext) de a concentra atenția, prezența și resursele unor oameni, în primul rând a ta. De când cu Social Media, este extrem de ușor să creezi evenimente și să îi determini pe oameni să participe. Poți valorifica evenimente în care ai fost deja implicat (Student Fest, Școala de Vară, Balul Bobocilor, Campionat de Ping-Pong) sau poți inventa tu însuți evenimente noi, să zicem, Festivalul Ochilor Căprui (sau poate Festivalul Ochilor Sașii la care îl chemi pe Traian Băsescu să îl patroneze ☺) sau Olimpiada hamsterilor! La acesta din urmă, posesorii de hamsteri își pot înscrie hamsterii în concursuri de alergări, rezistență pe roată, viteză la mâncat grăunțe șamd. Sunt trăsnăi, desigur, dar pentru tine, ca viitor marketer, măcar să te gândești la chestii de-astea poate constitui un excelent antrenament.

Cât mai mult Internet! Fii conectat la Internet și observă-l ce conține, cine ce face, cum sunt transmise informațiile, resursele, comportamentele și interesele participanților la Internet, modul în care acesta funcționează și se transformă – Internetul în dinamică, în evoluție. Gândește-te cum va evolua Internetul și cum vei folosi această evoluție în favoarea ta, pentru afacerea ta, pentru creșterea profitului tău. În legătură cu Internetul poți învăța enorm, poți învăța ce conține și cum se folosesc elementele lui, de la site-uri de Internet, aplicații care rulează online, resurse pe care le găsești online și multe alte categorii care izvorăsc din Internet sau sunt asociate cu acesta. Ideea este că, decât să privești uimit cum funcționează drăcia de Internet, mai bine te-ai gîndi cum să îl faci să funcționeze în favoarea ta, cum poți extrage maximum de utilitate din evoluțiile spectaculoase ale sale și din impactul său asupra oamenilor.

Cât mai multe perspective! Până la urmă, Internetul este o dimensiune a existenței, una printre multe altele; vei fi un bun marketer dacă vei ajunge capabil să vezi și alte dimensiuni ale existenței - să le privești din cât mai multe perspective și să te gândești cum ai putea valorifica tu în favoarea ta și a clienților tăi aceste dimensiuni. Internetul poate fi doar punctul de plecare. Ai auzit de MOOCS- Massive Online Open Courses? Cursurile distribuite prin Internet oferă o altă perspectivă asupra educației. În acest caz nu este vorba exclusiv de Internet, este vorba despre educație. Ai auzit despre Internetul lucrurilor - Internet of Things? Ei bine, aceasta va fi o perspectivă interesantă de evoluție a tehnologiei, a economiei, a managementului producției. Oare ce alte tendințe sunt pe cale să schimbe lumea? Dacă e vorba despre evoluții care vor schimba lumea, privește în ce investesc companiile lider din domeniul IT&C. Mașini care se conduc singure? Drone? Ceasuri sau ochelari cu Internet? Lentile de contact cu senzori pentru analiza lacrimilor? Acoperișuri de case cu panouri fotovoltaice corespunzătoare strălucirii soarelui care se vede pe Google Maps? Noi surse de energie? Închide ochii și imaginează-ți cum vor arăta drumurile viitorului cu mașinile electrice fără șofer care se conduc singure și se încarcă de la drum sau de la soare, dronele care vor livra produse proaspete și vor înlocui poștașii de azi, imprimantele 3D care vor tipări obiecte și alte asemenea posibile realități din viitor. Încă o dată te întreb: cum poți folosi toate aceste lucruri în favoarea ta și a clienților tăi, cum poți valorifica pentru afacerea ta aceste evoluții?

Fii atent la grupurile de oameni! Un grup de oameni este o posibilă piață. Atunci când întâlnești un grup de oameni caută să înțelegi în ce constă magnetul care îi atrage sau motivele care îi adună pe oameni în grup. Un marketer atunci când vede o mulțime salivează și se întreabă în mod spontan: Ce aș putea să le vând acestor oameni, din ceea ce îi interesează pe ei, în legătură cu motivele pentru care s-au adunat aici și acum? Desigur că există adunări sporadice de persoane cum ar fi călătorii dintr-un autobuz dar există și vecinii din bloc, de pe stradă sau din cartier, angajații unei firme, elevii unei școli, copiii și părinții copiilor din parc. De la grupurile reale putem trece la grupuri virtuale, cum ar fi vizitatorii unui site sau clienții unei aplicații, să zicem What’s Up! Continuă să analizezi grupurile și să îți pui întrebarea: Ce aș putea să le vând acestor oameni, din ceea ce îi interesează pe ei? Fă din acest exercițiu de gândire și din această întrebare un reflex. Te poți exersa în a crea tu însuți comunități, grupuri sau echipe. Poți aduna oameni online și offline – în realitate, implicându-i în diferite proiecte, ecologice, civice, educaționale, sociale, politice șamd. Capacitatea ta de a aduna oameni va fi un ingredient important al tău ca marketer. Nu uita, pentru orice marketer un grup de oameni este o posibilă piață, iar treaba ta de marketer este să creezi piețe.

Să devii un magnet pentru atenția și banii oamenilor! Poți începe mai întâi să te antrenezi în a atrage atenția oamenilor din jur. Oamenii din jurul tău pot fi atenți la tine, la ceea ce ești, la ceea ce ai, la ceea ce poți, ce faci, ce vrei, ce știi sau ce crezi. Începe online, e mai ușor. Câte Like-uri ai adunat până în prezent, ai depășit 1000 de Like-uri la ceva, la vreo postare, la vreun videoclip al tău pe Youtube? Ia uită-te mai atent în jur, câți dintre oamenii pe care îi cunoști au adunat 1000 de de Like-uri, sau cel puțin de vizualizări? Tu poți să aduni 1000 de Like-uri? Încearcă! Fă-ți propria pagină de Facebook sau pe o anumită temă, fă-ți un canal de Youtube. Vei putea verifica dacă ai fost performant în atragerea atenției oamenilor din mediul online urmărind numărul de vizitatori pe site, de vizualizări a unui anumit conținut, numărul de Like-uri, de Share-uri și de comment-uri. Pe măsură ce vei învăța să atragi atenția oamenilor vei deveni din ce în ce mai bun. Urmează mai departe să atragi banii lor, ca la alba-neagra. Apropo, te-ai gândit cum să devii un magnet pentru bani? Poți atrage bani cerându-i împrumut (Oare cine îți va da? Din câte locuri i-ai putea obține? Câți bani ai putea lua?). Desigur că poți atrage bani lucrând pentru ei (asta fac cei mai mulți dintre oamenii plictisitori din jur), vânzând produse sau servicii sau, dacă ești norocos, primind-i moștenire sau cadou, câștigându-i la Loto (nu te baza pe asta). Ideea este că, pentru ca să fii un bun marketer, ar fi bine să te antrenezi să îți dezvolți magnetismul personal pentru bani. La început vei atrage monezile din metal, în timp vei trece la bancnote, mai verzi, mai foșnăitoare. Îți va plăcea foșnăitul lor, crede-mă. Mie muzica aceasta îmi place cel mai mult.

Sursa fotografiei: http://thedoctorweighsin.com/

miercuri, 27 mai 2015

Ce nu am făcut în lucrarea de absolvire?

Atunci când îți faci sau îți prezinți lucrarea, majoritatea aspectelor menționate se referă la răspunsurile la întrebarea „Ce am făcut în lucrarea de absolvire?”

Este necesar, de asemenea, să se ofere răspuns la întrebarea „Ce nu am făcut în lucrarea de absolvire?”

Cu alte cuvinte, este necesar să exprimi ideea "Posibilități și limite ale abordării lucrării de absolvire". Sau, "..posibilități de dezvoltare ulterioară". 

Sau, să transmiți mesajul: „Până în prezent, la lucrarea de absolvire m-am ocupat de …. În viitor, în legătură cu tema lucrării de licență mă voi ocupa ȘI de …”

Pentru a putea argumenta ce ai făcut este necesar să poți exprima și ce NU ai făcut. 

duminică, 17 mai 2015

Comisiile din învățământ și posibilități de îmbunătățire a managementului educației

Managementul școlii românești e prost. Dovada este starea de derivă în care se află educația.

Cauza principală a acestei stări este cuplarea învățământului la politic. Toți profesorii dau vina pe sistem. Sistemul e monstruos, inuman, inechitabil, centralizat, a fost luat în prizonierat de politicienii hoți și mincinoși care fabrică și întrețin o uriașă impostură și ipocrizie într-un context de sărăcie și de umilință a școlii, a cadrelor didactice și a elevilor pe fondul derutei generalizate în societate, inclusiv a derutei părinților.

Sistemul de asigurare a calității în educație

Realitatea tristă a educației poate fi oglindită în sistemul de asigurare a calității educației. Aparent, sistemul de asigurare a calității arată minunat. De fapt, calitatea în educația din România se verifică prin hârtii iar evaluatorii sunt din sistem, astfel devine o glumă proastă și amară, o ipocrizie și o pierdere de vreme îngrozitoare, atât pentru verificatori, cât și pentru cei verificați, atât pentru profesori cât și pentru elevii care sunt lipsiți de atenția profesorilor lor- ocupați să facă hârtii, atât pentru școală cât și pentru societate.

Selecția managerilor din educație
Cauzele particulare ale eșecului managementului educației sunt incapacitatea sistemului de a selecta manageri de calitate. Uneori am senzația că, aidoma politicienilor, managerii sunt aleși nu după virtuțile lor ci după păcatele lor- cele care îi fac șantajabili și îi determină să răspundă la comenzi. E vorba de și de păcatele oamenilor selectați pentru a fi manageri, cum ar fi lașitatea, minciuna, ipocrizia, hoția, obediența și lipsa de responsabilitate. Când oamenii aceștia sunt puși să ocupe poziții manageriale, ei caută să își ascundă aceste păcate acoperindu-se cu hârtii și înființând comisii.

Comisiile - probleme sau soluții?
Departe de mine gândul de a demoniza ideea de comisii în interesul învățământului. Continui să le consider excelente școli de management, școli de democrație, școli de dezbatere a ideilor, de participare. Am scris aici despre aceasta. Ce te faci însă când membrii acestor comisii nu vor să frecventeze aceste minunate școli pentru că nu cred în ele? Ce te faci când aceste comisii mai mult încurcă decât ajută? Ce te faci când profesorii care participă la ședințele numeroaselor comisii ajung să nu mai aibă timp, energie și vlagă pentru ore și pentru procesul de învățământ? Ce te faci când sistemul de reguli devine din ce în ce mai stufos reclamând prezența numeroaselor comisii a căror membri nu mai înțeleg nimic din ce trebuie să facă și nici care este rolul lor acolo? Ajung să semneze docili pe un proces verbal văzând în această semnătura eliberarea lor de corvoada participării a ședință și uneori se bucură când trebuie să semneze fără a fi necesar să participe la ședință.

Am identificat următoarele situații în care se pot afla comisiile din învățământ:

Comisii - paravan pentru lipsa de leadership
Leadershipul în acest context se explică prin curaj. Acolo unde managerii din educație nu au curaj să își asume propriile lor decizii, ei înființează comisii.
Comisii - paravan pentru hoție
Acolo unde managerii fac diferite șmenuri, comisiile au rolul de a ascunde șmenul. În multe cazuri, comisiile sunt compuse dintru-un amestec interesant de membri, cum ar fi:
      • cei care nu văd și nu înțeleg ceea ce se întâmplă;
      • cei care văd și nu le pasă;
      • cei care văd dar au la rândul lor interese în șmenul cu pricina. 
Comisii care sunt obligatorii prin efectul unor legi, a unor reguli, a unor proceduri interne
Nu ai ce face, pe acestea trebuie să le înființezi. Problema este că în aceste comisii profesorii, deși nu vor, trebuie să facă parte. Dacă cumva conducătorii acestor comisii sunt incompetenți în a conduce (amintiți-vă că ei sunt profesori, nu manageri!), nu știu să îi implice pe membrii comisiei în decizii, nu comunică eficient cu membrii comisiei, nu dovedesc transparență, nu sunt democrați în modul de lucru și în decizii sau, dacă participarea în aceste comisii este neremunerată (așa este în majoritatea cazurilor), comisiile acestea încetează să fie o soluție și devin o problemă. Ședințele comisiilor de acest fel sunt o monstruoasă irosire a resursei timp, o presiune psihologică pe profesori, o deturnare a atenției lor de la procesul de învățământ (în care sunt competenți și de care sunt interesați) la procesele manageriale (în care sunt incompetenți și din care nu înțeleg nimic).

Oamenii trebuie implicați în decizii dar, înainte ca să îi implice cineva, trebuie să își dorească ei aceasta.

Nu e de mirare deci că profesorii reclamă că obligațiile producției de hârtii și de participare în numeroasele comisii sunt nocive pentru educație, sunt probleme, nu soluții.

Profesorii fac de toate
Situația reclamată seamănă cu cea din firmele mici și sărace în care un angajat/ asociat sau patron trebuie să facă de toate, de la aprovizionare la vânzare, de la contabilitate la management și marketing, de la a fi șofer și secretară la a fi director, de la a fi trainer la a fi evaluator, de la a fi contabil la a fi cenzor și expert evaluator. Să zicem că această pluralitate de roluri poate fi normală pentru o firmă mică cu un singur punct de lucru dar cu totul anormală pentru o organizație cu filiale în toate localitățile din țară- cum este școala românească.

Ce e de făcut?
Soluțiile pe care eu le văd sunt următoarele: finanțarea, specializarea, profesionalizarea, externalizarea. Ele trebuie implementate la nivelul întregului sistem educațional.

Finanțarea înseamnă că, pe de o parte, statul să aloce 6% din PIB pentru educație, iar pe de altă parte, statul să finanțeze distinct managementul școlilor și evaluarea performanțelor manageriale a acestora. În prezent, mecanismul de finanțare a managementului școlilor și de control al eficienței cheltuirii banilor este o catastrofă. În prezent, statul finanțează funcțiile manageriale, nu performanțele iar acolo unde contraperformanța este clară, managerii nu pot fi clintiți atât timp cât au fost puși acolo politic sau sunt rezultatul unui proces complicat de alegeri. Statul trebuie să își asume pe de o parte finanțarea educației iar, pe de altă parte, funcționalitatea unui sistem care controlează eficiența și semnalează public rezultatele pozitive sau negative.

Specializarea înseamnă că fiecare actor educațional să fie lăsat să facă ceea ce este competent să facă, profesorii să se ocupe cu procesul de învățământ, managementul să se ocupe cu procesele manageriale, controlorii și verificatorii cu procesele de verificare și control. Profesorii să nu mai fie obligați să facă de toate, inclusiv lucruri pentru care nu sunt pregătiți și nu îi interesează, ci să fie lăsați să se concentreze pe procesul de învățământ și pe beneficiarii educației.

Profesionalizarea înseamnă ca fiecare actor educațional să fie obligat să se profesionalizeze pe funcția pe care o îndeplinește. O dată profesionalizați, ei trebuie să fie evaluați [inclusiv] din exteriorul sistemului sau a organizației. Cred că trebuie ca profesorii să fie mult mai bine calificați psihopedagogic iar managerii din educație trebuie să fie mult mai bine calificați ca manageri. Nu cred că sunt funcționale actualele mecanisme de pregătire a profesorilor, prin DPPPD-uri și a managerilor din educație prin înscrierea în Registrul Național al Experților în Management Educațional. Ca să nu mai vorbesc de evaluarea performanței managementul educațional care, în opina mea, trebuie să fie independentă de minister, de guvern și de factorul politic. Eu o văd cel mai bine externalizată. În prezent, evaluarea inspectorilor școlari se face de minister, adică de către ce care i-au numit. Iar numirile se fac politic, în ciuda unui simulacru de concurs care este o minciună mizerabilă, o ipocrizie cum doar politicienii știu să o facă.

Externalizarea presupune ca unele dintre procesele pe care acum ministerul, inspectoratele și școlile le fac să fie făcute de terțe părți. De exemplu, evaluarea performanțelor, atât a elevilor, a absolvenților cât și a școlilor per ansamblu sau a managerilor educaționali să fie făcută de terțe părți. Ar trebui să fie încurajate să apară și să funcționeze agenții de evaluare independente, pe modelul auditorilor financiari, a auditorilor energetici, a experților evaluatori, eventual cu acreditare externă sau profesională din branșă.

duminică, 26 aprilie 2015

Vă invit pe Pinterest

Pinterest este o aplicație Social Media care permite salvarea unor resurse online (articole, poze, linkuri etc.) prin adăugarea lor pe niște panouri, așa cum ai prinde cu pioneze pe panouri de plută articole decupate din ziare și reviste pentru a le vedea mai bine.

În mod special cer acest lucru studenților care își fac sub îndrumarea mea lucrarea de absolvire. Am scris aici despre cerința aceasta.

Contul meu pe Pinterest este la adresa pinterest.com/dorincoita/ sau mai bine faceți clic pe linkul de mai jos.

Vizitează profilul lui Dorin-Cristian pe Pinterest.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Câteva posibilități de îmbunătățire a lucrării de absolvire

Câteva posibilități de îmbunătățire a lucrării de absolvire puse într-o hartă conceptuală.

Savurați! Întrebați-mă, dacă ceva nu e clar.


miercuri, 15 aprilie 2015

Trei idei despre informația în formă vizuală

Ideea nr. 1. Trebuie să dăm creierului informație sub formă vizuală pentru a ușura învățarea. 

Informația sub formă vizuală (culori, hărți, simboluri vizuale, pictograme, poze) este percepută de către individ prin utilizarea și a părții drepte a creierului.



Partea dreaptă a creierului este mai puțin folosită atunci când informația este reprezentată exclusiv sub formă de text.
Iar educația tradițională de pe la noi și obișnuințele oamenilor de a-și înregistra, stoca și transmite informațiile se bazează pe folosirea preponderentă a textului scris, în timp ce performanța superioară în învățare se obține atunci când se folosesc atât partea dreaptă cât și partea stângă a creierului.

Ideea nr. 2. Pentru o performanță superioară în învățare oamenii (profesorii și elevii) ar trebui să își reprezinte informațiile în cât mai multe feluri: scrisă, desenată, colorată, simboluri sau pictograme, filme, poze, muzică, dans și mișcări.

Cu alte cuvinte să nu se rezume doar la una din forme, indiferent ce tip de educație fac.

În ceea ce mă privește pe mine, ca profesor de discipline de marketing și management, mă străduiesc să reprezint informația atât sub formă scrisă ca text cât și sub formă desenată ca schițe, grafice, tavele, diagrame, poze și le spun studenilor să obișnuiască să deseneze, să coloreze, să facă diagrame, săgeți, să lucreze cu poze, pictograme, machete, filme etc. Deocamdată nu am început cu cântece și dansuri dar cu greu mă abțin ...

Ideea nr. 3. Instrumente pentru educație

Există foarte unele instrumente care se bazează pe informația vizuală pe care educatorii pot și trebuie să le folosească pentru a spori valoarea educației.


Toată Social Media
În primul rând Social Media însăși e construită pe reprezentarea vizuală a informației. Contactele, adică prietenii de pe Facebook nu sunt doar nume scrise- așa cum apăreau odinioară în agenda scrisă a telefonului, ele au poze, acum. O resursă distribuită pe Facebook, de exemplu, un link la un articol online, încorporează poză, opțiune furnizată implicit de Facebook. Există o serie de aplicații care valorifică exclusiv reprezentarea vizuală a informației, ce de exemplu, Instagram.

Pinterest- o colecție de resurse etichetate vizual
Eu folosesc Pinterest, o colecție de resurse online organizată pe categorii (numite board-uri) care au etichete vizuale mari, vizibile și ușor de gestionat mental. Un pin este o pioneză care fixează pe un panou virtual un element care are reprezentare vizuală, de exemplu, o poză sau un articol (dintr-un blog, de pe un site sau o publicație online) cu poză. Obligatoriu trebuie să aibă poză, altfel, Pinterest nu o poate stoca.  Colecția mea de resurse de pe Pinterest o găsiți aici iar boardurile sunt temele mele de interes până în acest moment.

Hărțile conceptuale sau Mind Mups

În hărțile conceptuale conceptele devin nodurile unei diagrame sau unei rețele de concepte și sunt legate între ele prin linii, se pot construi relații de ierarhizare sau legături între concepte. În opinia mea, toți educatorii le pot folosi și chiar ar trebui să le folosească. Pentru că Internet :), este foarte ușor de construit și folosit hărțile conceptuale în procesul de învățământ. Am scris aici despre ele.

Povești cu poze
Am scris aici despre ele.

Filme didactice
Am scris despre ele aici și aici.

Norii de cuvinte
Am scris aici despre ei.

Infograficele
Infograficele sunt niște postere. Ele concentrează informația relevantă referitoare la o temă dată în mai multe forme de reprezentare. Sunt extrem de atractive din punct de vedere vizual, sunt colorate, pot concentra informații diverse în formă text, grafic, poze, figuri, diagrameUniversitarii care își prezintă comunicările științifice pe panouri tip poster ar trebui să învețe să le folosească. Pentru început, ar putea lua de aici niște sugestii.




luni, 13 aprilie 2015

Povești cu poze

Am descoperit Thematic, un site unde poți crea povești cu poze.

E simplu, intri pe site, îți faci cont, încarci pozele, stabilești ordinea lor, scrii comentariile la poze și apoi distribui rezultatul.

Foarte tare!

Mai jos e povestea vizitei unei clase de elevi de la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea la Universitate și la Facultatea de Științe Economice. 

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Surprinde-ți clienții!

Marketingul ne îndeamnă să oferim valoare clienților noștri, să îi surprindem în mod plăcut, să facem ca interacțiunea cu ei să fie o experiență memorabilă așa încât să ne diferențiem față concurenții noștri și să îi face să nu ne uite prea ușor.

Unul dintre indiciile faptului că am reușit să îi surprindem pe clienți este efectul Wow!. Interesant cum e definit aici efectul Wow!




Efectul Wow! este un concept de marketing care indică faptul că o persoană, să-i spunem client, nu se aștepta la ceea ce vede, la ceea ce i se oferă sau la experiența pe care tocmai o trăiește. În termeni clasici de marketing, descrie situația în care oferta depășește nivelul așteptărilor clientului.

Efectul Wow! poate fi exprimat prin niște expresii de mirare sau onomatopee, cum ar fi:
  1. Oau!
  2. Iuuuuiii!
  3. Vai, mamă!
  4. Tulai Doamne!
  5. Doamne Dumnezeule!
sau alte expresii, să le spunem- mai puțin academice. 
    Există diferite niveluri în care așteptările clientului pot fi depășite. De exemplu, îți poți surprinde clienții ușurel, drăguț, făcând-i doar să tresară...
    • spunându-le pe nume;
    • ținând minte detalii ale lor, cum ar fi preferințele lor sau ziua lor de naștere și valorificând aceste preferințe prin oferte personalizate sau prin mici cadouri cu mare impact;
    • anticipând comanda lor;
    sau îi poți surprinde într-un mod- să îi spunem șocant,
    • oferindu-le chestii la care nu se așteaptă;
    • oferindu-le o servire care să îi surprindă;
    • oferindu-le pentru banii lor o valoare mult mai mare decât cea pe care o așteaptă.
    Alte posibile strategii de a îți surprinde clienții:
    1. creând o ambianță de servire inedită;
    2. furnizându-le clienților un proces de servire surpinzător și spectaculos;
    3. punându-le în față un personal de servire totalmente inedit;
    4. punându-le în față un produs altfel decât cel la care se așteaptă;
    5. creând pentru scurt timp o situație limită și depășind-o în mod creativ și hazliu;
    Să zicem că ești patronul unui restaurant și la o masă doi clienți comandă două pizza și două beri sau două pahare cu vin.

    În meniu ai trei mărimi de pizza: mică, normală și mare. Dacă clientul comandă mare, poți să îl surprinzi aducându-i una uriașă sau una pe care ai desenat o poză inedită!


    Atunci când se servește pizza uriașă, muzica din restaurant se oprește, se sting luminile și pizza cea uriașă se servește precum tortul mirilor la nuntă, cu artificii, cu muzică dedicată de servire, cu o scenă de efect sau premeditând o boacănă ca în următorul film. Imaginați-vă că, în loc de tort e o pizza...



    Mai poți aduce fanfara...



    Sau, organizezi un flashmob Happy, pentru ca în final să apară Pharell Williams și să îi facă surpriza vieții ei unei cliente, de ziua ei.



    Sau, dacă vezi că cei doi se iubesc, le aduci pizza în formă de inimă.



    Sau, fata care aduce cele două beri este una dintre fetele astea, și încă îmbrăcată sumar…


    Ok, poate că mai bine decât dezbrăcată ar putea fi ....îmbrăcată... tematic...

    așa...
    sau așa...



    Sau, băiatul care aduce cele două pizza este Barrack Obama! cu tot Secret Service-ul în spatele său.


    Ok, dacă nu vrea Obama, poate îl aduceți pe Kaus Iohannis.


    Sau, fata care aduce cele două pizza este Simona Halep, iar cele două pizza sunt servite pe o rachetă de tenis, fiecare.

    Sau aduci o singură pizza și un hamburger și îi spui clientului mirat care primește hamburgerul că pentru el nu a mai rămas pizza și în schimb, i-ai pregătit un hamburger. În scurt timp îi aduci și pizza și îi spui că ai vrut să faci o glumă iar hamburgerul e din partea casei.

    Eu doar am deschis discuția. 

    Tu cum îți surprinzi clienții?

    vineri, 3 aprilie 2015

    Portofoliul studentului

    Despre ce este vorba?
    Noțiunea de portofoliu al studentului se referă la toate lucrările pe care le fac studenții la facultate sau în legătură cu facultatea.

    În general sunt lucrări scrise- text, tabele, grafice dar pot fi și sub formă foto, audio sau video. Pot fi conspecte, referate, eseuri, studii de caz, lucrări de practică, lucrări de sinteză, grafice, tabele, infografice, imagini (sigle, branduri, elemente de identitate vizuală), videoclipuri, filme sau softuri. 


    Lucrările din portofoliu pot fi cerute explicit de profesori sau realizate în plus la cerințele profesorilor. Pot avea suport de livrare hârtia (planșe, panouri, orice lucrări scrise pe hârtie și stocate în dosare, mape, bibliorafturi etc.) sau pot fi livrate electronic putând fi stocate și distribuite online.

    La ce folosește portofoliul sudentului?
    Este  modalitate eficientă prin care studentul pe de o parte arată că este angajat în procesul de învățare și este conștient de rezultatele acestui proces. 

    Este un mod prin care studentul poate arăta celor interesați că are competențe în mediul online. Cum lucrul în mediul online va fi universal și obligatoriu în viitor, portofoliul de lucrări stocate și distribuite online este un indiciu al faptului că studentul a făcut un prim pas către vitorul profesiei sale, că știe să lucreze online.

    Studentul își poate pregăti lucrările la diverse discipline, le poate încărca online ca o dovadă că și-a îndeplinit obligația didactică iar profesorul trebuie doar să acceseze portofoliul studentului să verifice existența lucrării, să o evalueaze, putând face observații scrise (sau înregistrând notițe vocale!!!) )care să fie văzute / auzite de student. 

    Poate facilita procesul de comunicare, dezbatere, reflecțiile pe marginea unui subiect întrucât cei care au acces la o lucrare din portofoliul studentului pot oferi idei referitoare la lucrare și în afara clasei sau când profesorul și studentul nu sunt în același timp și în același loc. 

    Poate include, pe lângă lucrările cerute pentru școală, de către profesori, și producții ale studentului care sunt rezultatul preocupărilor, hobby-urilor, reflecțiilor sau experiențelor lui. 

    Poate include, de asemenea, strategii și planuri de învățare, hărți conceptuale, filme pe Youtube, evaluări ale altora, comentarii etc. 

    Cine altcineva mai folosește portofoliul?
    Există foarte multe profesii în care portofoliul reprezintă argumentul suprem al profesionistului: arhitecți, designeri, consultanți, realizatori de site-uri web, producători foto-video, agenții de promovare, de publicitate și multe altele. 

    În mediul academic, profesorii și cercetătorii se recomandă cu lista de lucrări, un document care conține portofoliul lor de lucrări, de proiecte, de realizări științifice în baza cărora sunt evaluați profesional și promovați pe posturi. 

    În mediul de afaceri, firmele au portofoliu de clienți, portofoliu de produse, investitori au portofoliu de acțiuni. 

    În mediul organizațional nonprofit, ONG-urile au un portofoliu de proiecte. 

    De ce să-și facă studenții portofoliu?
    Studenții au toate motivele ca, până vor ajunge să devină profesioniști, să își realizeze propriul portofoliu de lucrări și să se laude cu el, postându-l online și asigurând accesul la portofoliu profesorilor, viitorilor posibili angajatori și celor în fața cărora doresc să facă impresie pozitivă. 

    Vor fi evaluați pozitiv de profesori, de pieteni, colegi, posibilii angajatori, a celor în fața cărora doresc să facă impresie pozitivă, de exemplu, viitoarele soacre .

    Își vor vedea rezultatele parțiale ale procesului învățării și astfel vor deveni mai conștienți și mai implicați în acest proces. Vor transmite acest mesaj: "Sunt student și asta înțeleg eu să fac. Așa înțeleg eu să învăț, acestea sunt rezultatele mele ca student până în prezent."

    Vor putea primi feed back pe rezultatele muncii lor de la alții, de la profesioniștii din mediul de afaceri, de la alți profesori, de la alți colegi, prieteni, cunoscuți etc. a căror observații, critici și sugestii de îmbunătățire ar putea să fie foarte valoroase pentru student, ar putea să îi dea ocazia să își îmbunătățească semnificativ procesul de învățare și rezultatele acestuia. 

    Cum să își facă studenții un portofoliu online?
    Există câteva soluții care permit ca fiecare student să își poată construi sau stoca online portofoliul său educațional. 

    Eu și colegii mei de la departament, până acum, am folosit și am recomandat studenților să folosească Google Sites. Am scris aici despre site-ul profesional al studentului, utilizând Google Sites

    Se pare că sunt și alte posibilități. Am căutat și am găsit referințe la acest subiect aici, aici, aici aici și aici

    marți, 24 martie 2015

    Tendințe în educație: filme tutoriale pe Youtube despre cum să faci tot felul de chestii

    Mă fascinează noile forme în care se întâmplă educația. Cu sau fără școală, educația se întâmplă.

    Aici.

    În plus, pe Internet sunt o grămadă de filme Youtube în care diverși indivizi vorbind o engleză ciudată arată cum se fac tot felul de chestii.

    Unele dintre ele au un puternic caracter educațional.



    marți, 10 martie 2015

    O modalitate alternativă de diseminare a informațiilor pentru studenți

    Am creat pagina Smart Student in Oradea ca o modalitate alternativă de diseminare a informațiilor pentru studenți.

    Este vorba despre Facebook, care crește viteza de acces a studenților la informație. În plus, Google+ distribuie și el această postare, tot ca o modalitate alternativă de diseminare a informațiilor.


    sâmbătă, 14 februarie 2015

    A fi student echivalează cu o slujbă full-time

    Am scris aici despre numărul de ore de învățare pe care un student ar trebui să le aloce pentru o disciplină. Concluzia la care am ajuns este aceasta: un student ar trebui să învețe, în mod normal, opt ore pe zi 210 zile pe an, cu alte cuvinte, a fi student echivalează cu o slujbă full-time.




    Să socotim.

    Într-un an universitar, suma tuturor creditelor de studii este 60. Aceasta înseamnă că într-un an universitar un student ar trebui să aloce 60x28=1680 de ore pentru studiu. 

    Dacă împărțim 1680 de ore la 8 ore pe zi ajungem la 210 zile într-un an.

    Mult, puțin? Dacă avem în vedere că un an calendaristic are 365 de zile, 210 zile e puțin. Dacă comparăm cu numărul de zile oficial de școală, e un pic cam mult. Numărul de zile oficial de școală este de 205.

    Cum am ajuns la 205? Socotind că fiecare dintre cele două semestre are 14 săptămâni, plus încă patru săptămâni de sesiune în fiecare semestru plus două săptămâni în septembrie, plus trei săptămâni de practică (sau de pregătire a licenței), în total rezultă un număr de 41 de săptămâni de școală. 41 de săptămâni ori 5 zile pe săptămână rezultă 205 de zile de școală oficiale pentru un student într-un an. Poate mai puține, în anul întâi.

    Nota bene: am exclus sâmbetele și duminicile din toate săptămânile de școală.

    Această socoteală arată că un student trebuie să aloce ceva mai mult de opt ore de învățare pe zi în fiecare zi dintre cele 205 de zile pe an pentru a-și îndeplini norma de student, adică ceea ce se presupune că este normal, ceea ce cere planul de învățământ.

    Concluzia este că a fi student și a-și îndeplini toate obligațiile de învățare echivalează pentru un student cu o slujbă full-time. Însă, spre deosebire de alte slujbe, aceasta este una de ÎNVĂȚARE, de tipul once in a life-time. În cadrul acestei slujbe treaba studenților este să învețe în fiecare zi (desigur, excluzând vacanțele), timp de trei- cinci ani din viața lor aproape cât lucrează un angajat, opt ore pe zi.

    E clar că cei care lucrează nu mai au timp să învețe sau trebuie să facă eforturi ca și cum ar avea două slujbe. În mod natural și firesc, dacă lucrează nu vor mai putea învăța atâtea ore pe zi câte prevăd normele. Cu toate acestea, eu nu militez la modul absolut pentru ca studenții să nu lucreze. Chiar cred că e foarte bine să lucreze dar să lucreze pentru CA SĂ ÎNVEȚE și ca să își maximizeze șansele pe piața muncii.

    E bine ca un student să lucreze și să continue să fie student învățând 7-8 ore pe zi (poate că învață mai eficient în cadrul slujbei sale) dar e rău ca un student să lucreze într-un domeniu care nu are nici o legătură cu profesia pentru care se pregătește și să înceteze astfel să fie student pentru că nu mai are timp să învețe.

    Despre creditele de studii ECTS și activitățile de învățare

    Sistemul creditelor de studii ECTS s-a introdus în România în 1996 și s-a generalizat în 1998. Detalii puteți găsi aici

    Ce sunt creditele de studii ECTS?

    Creditele sunt valori numerice întregi (să zicem, numere naturale de la 1 la 9) alocate unei discipline inclusă în planul de învățământ dintr-un semestru. Pe lângă valoare, creditelor li se alocă un simbol, ECTS- inițiale de la European Credit Transferable and Accumulation System.



    Detalii despre definirea oficială și explicațiile referitoare la ceea ce înseamnă ECTS găsiți pe site-ul Comisiei Europene, http://ec.europa.eu/education/tools/ects_en.htm.

    Un credit de studiu transferabil, conform Regulamentului privind activitatea profesionala a studenților în baza ECTS din Universitatea din Oradea, constă în cantitatea de muncă- incluzând și studiul individual, necesară pentru finalizarea de către student a unei unități componente a unei discipline din cadrul unui program de studii universitare, completată cu validarea rezultatelor învățării.

    Creditele reflectă cantitatea (volumul) de muncă, sub toate aspectele ei (curs, seminar, lucrări practice, laboratoare, proiect, studiu individual, practică etc.), investită de student pentru promovarea examenului corespunzător disciplinei. Ele nu măsoară calitatea învățării și nici importanța disciplinei.

    Prin convenție la nivelul instituției de învățământ superior se stabilește pentru un credit de studiu o durată de timp asociată, exprimată în ore. În Universitatea din Oradea numărul de ore de învățare aferent unui credit de studiu este de 28.

    Cu alte cuvinte, faptul că o disciplină, să zicem disciplina Marketing, are asociate un număr de 5 credite presupune faptul că sunt necesare, convențional, 6x28=168 de ore de învățare pentru ea. Cu alte cuvinte, se presupune că o condiție necesară și suficientă pentru ca un student să învețe temeinic la disciplina Marketing este de a aloca un număr de 168 de ore pentru învățarea ei pe parcursul semestrului universitar în care studiază acea disciplină.

    Fac precizarea că acele 168 de ore sunt ale studentului care învață, nu ale profesorilor care predau.


    Ce pot fi cuprinse în orele de învățare?

    Răspunsul la această întrebare este și răspunsul la întrebarea: „Care sunt activitățile pe care studenții ar trebui să le desfășoare pentru a învăța?”.

    Fiecare disciplină are o fișă a disciplinei în care profesorul propunător al disciplinei detaliază împărțirea pe categorii de activități de învățare a orelor rezultate din înmulțirea cu 28 a numărului de credite. Această împărțire propusă de profesor se află în secțiunea 3 a fișei de disciplină în formatul RNCIS.

    Fiecare dintre categoriile de activități de învățare presupune alocarea unui număr de ore de învățare pe care profesorul propunător al disciplinei îl propune, îl recomandă. Cu alte cuvinte în fișa de disciplină se găsesc acele numere de ore de învățare pe care profesorul crede că studentul ar trebui să le aloce.

    Orele de învățare se repartizează între:
    • orele de curs și seminar de la facultate;
    • studiul individual al studentului după manual, suport de curs, descifrarea și studiul după notițele de curs;
    • consultarea bibliografiei suplimentare sugerată de profesor;
    • activități suplimentare cerute de profesor, de exemplu, realizarea unor proiecte, a unor cercetări, a unor eseuri etc.;
    • activități de tipul vizionarea de filme didactice recomandate;
    • documentare suplimentară și învățarea în fața computerului, pe platformele electronice de specialitate, consultarea unor articole științifice online din baze de date internaționale sau naționale;
    • activități care pot să se desfășoare pe teren;
    • practica cuprinsă în planul de învățământ;, 
    • pregătire seminariilor, a laboratoarelor, a temelor, a referatelor, a portofoliilor;
    • activități de tutoriat, comunicare cu colegii, comunicare cu profesorii în cadrul programului de consultații sau online;
    • examinări;
    • alte activități.
    Desigur că activitățile de învățare de la domenii diferite, gen educație fizică, muzică, medicină sau arhitectură presupun activități specifice pe care eu nu le cunosc dar a căror menire este de a determina învățarea.

    Cum propun eu repartizarea orelor pe activități de învățare la disciplina Marketing?


    Pentru disciplina Marketing, care are 6 credite, eu propun ca studenții de la Marketing să își utilizeze cele 168 de ore astfel: 

    • 28 de ore la curs;
    • 28 de ore la seminar;
    • 28 de ore pentru studiul după manual, suport de curs, bibliografie și notițe;
    • 24 de ore pentru documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de specialitate și pe teren;
    • 24 de ore pentru pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii și eseuri;
    • 12 ore pentru tutoriat, discuții cu colegii pe subiecte referitoare la disciplină (în care cei care știu să le spună și celor care nu știu iar cei care nu știu să îi întrebe pe colegi);
    • 4 ore pentru examinare;
    • o rezervă de 18 ore pe care ei să le folosească pentru alte activități, dintre care eu recomand observarea publicității și a activităților promoționale ale firmelor, observarea ofertelor din supermarketuri, observarea comportamentelor de cumpărare ale clienților, vizionarea de filme didactice de pe Ted.com sau a cursurilor de marketing pe Youtube etc.


    Profesorul propune, studentul poate (sau nu) să parcurgă activitățile de învățare

    Profesorul poate doar să propună activitățile de învățare și numărul de ore pentru fiecare activitate, el nu poate verifica efectiv dacă studentul le-a făcut cu adevărat. 

    Pe exemplul de mai sus, dintre cele 168 de ore profesorul petrece cu studentul (dacă studentul vine la toate orele) doar orele de curs (28 de ore), de seminar (28 de ore), de examen (maxim 4 ore) și, eventual, ore de consultații (1-2 ore din programul de consultații al profesorului, în afara orelor de curs și seminar). 

    Cu alte cuvinte, studentul este direct responsabil de mai mult de jumătate dintre orele de învățare pe care o disciplină le presupune. Faptul că a venit la toate orele de curs și seminar nu este suficient să treacă examenul. 

    Treaba profesorului este să faciliteze și să îi motiveze pe studenți să continue învățarea și în afara orelor de la facultate, să identifice, să analizeze, să recomande și să ierarhizeze activitățile de învățare cele mai potrivite pentru acumularea competențelor de către studenți.

    Activitățile de învățare presupun mai mult decât teorie și citit din cărți

    Activitățile de învățare presupun, pentru unele discipline, și contact cu practica sau chiar lucrul efectiv în afara universității, antrenamente, exersarea unor deprinderi, lucrul alături sau sub supravegherea unor oameni din mediul profesional. 

    Depinde de profesor să orienteze curricula spre nevoile mediului economic și social - așa cum le percepe el și să faciliteze interacțiunile sau chiar parteneriatele cu unități sau profesioniști din mediul extern. La noi, la economice, în special la noi la Management și Marketing, putem implica profesioniști din mediul economic, manageri din organizații, din instituții, din firme, oameni de marketing și de vânzări. Putem organiza concursuri de planuri de afaceri, focus grupuri, evenimente cu participarea partenerilor noștri instituționali. Facem aceste lucruri, consistent. 

    În concluzie, creditele ECTS sunt un indicator al învățării și acumulării de învățare care facilitează cunoașterea și dobândirea de competențe. Sistemul ECTS ar trebui să furnizeze repere calitative (număr de ore de învățare) de care să țină cont toți participanții la procesul de învățământ. 

    vineri, 13 februarie 2015

    Șapte indicii ale studenţilor necâştigători

    Unii studenţi sunt necâştigători, ca la loz în plic. Din fericire, incidenţa celor necâştigători este mult mai mică decât la loz în plic. Iată câteva indicii ale studenţilor necâştigători:

    Sunt absenţi
    adică nu sunt prezenţi acolo unde ar trebui să fie.
    Desigur că unii au explicații pe care le consideră motive- în baza acestor motive se consideră scutiți de obligația de prezență: sunt bolnavi, lucrează, sunt în luna de miere, au pierdut tramvaiul, trenul etc. Alţii pur şi simplu au uitat să vină. Au pierdut şansa de a fi prezenţi la ore, la examene, la activităţile de grup, în general la o activitate sau la o oportunitate.

    Am întâlnit mulţi studenţi care îmi explicau cum, pentru a se putea întreţine în facultate, sunt nevoiţi să lucreze şi astfel nu pot să participe la ore. E ca şi cum ar spune că, pentru a putea fi student este necesar să nu participe la activităţile de student, ceea ce este o contradicţie majoră în înţelesuri. Continui să spun că treaba studentului e să vină la facultate, să lucreze va avea vreme toată viața. De altfel, însăși Legea Educației Naționale prevede obligativitatea prezenței studenților la ore. Ce e de spus mai mult de atât?

    Sunt singuri

    Studenţii singuri se izolează de grup sau nu se integrează. Unii nu ştiu cum, alţii nu văd de ce, unii nu pot, alţii nu vor. Alţii sunt prea exotici şi se simt prea speciali ca să intre în rând cu plebea, alţii muncesc şi sunt absenţi, alţii au alte relaţii, alte grupuri, alte referinţe. Eu ştiu că studenţia se trăieşte laolaltă cu studenţii şi nu cu colegii de la locul de muncă sau cu foştii ori viitorii colegi ori parteneri de viaţă. Cei care sunt singuri pierd o resursă importantă – grupul sau reţeaua colegilor lor.

    Coeziunea grupului este o resursă importantă pentru procesul de învăţământ, adică învăţarea se face în grup. Dar şi aici se aplică poanta din bancul acela despre avantajele sexului în grup: dacă ai treabă poţi să pleci!

    Nu cunosc cerinţele

    Studenţii necâştigători nu cunosc cerinţele: nu ştiu cum se cheamă materia, nu ştiu cum îl cheamă pe profesor, nu ştiu ce trebuie să înveţe, nu ştiu în ce constă lucrarea pe care trebuie să o facă, nu ştiu ce li se cere la examen, nu ştiu de unde să facă rost de cursul sau de materia pe care trebuie să o înveţe. Nu ştiu că trebuie să fie membri pe grupul de comunicare a colegilor lor, nu ştiu că deja trebuia să îşi fi făcut site personal şi să fi dat profesorului acces pe el, nu ştiu că ar fi trebuit să îşi înscrie site-ul personal în formularul de colectare a adreselor site-urilor personale, nu ştiu când este examenul şi multe alte chestii...
    ...şi mă întreabă pe mine. Sau nu mă întreabă şi, astfel, continuă să nu ştie. 

    Sunt agramaţi

    adică fac greşeli majore de exprimare, de scriere. Scriu, în mod greșit, infinitivul cu doi i. Habar n-au unde se pune cratima. Nu știu scrie, în general - ce mare pacoste pe ei că acum există Internet iar comunicarea în scris este larg răspândită. În general scriu în genul: „Vă rog să î-mi da-ţi / trimite-ţi”. Agramaţii scriu cu greşeli de ortografie, fără diacritice, sunt neglijenţi, nepăsători şi nu consideră că aceste lucruri reprezintă probleme. Chiar se miră că un profesor de marketing sau de economie are treabă cu gramatica, uneori îmi explică iritați că profesorul ar trebui să ia în considerare doar ideile și să ignore eventualele greșeli de scriere pentru că... deh, toată lumea face greșeli. "Atunci de ce vă legați de mine?"

    Sunt agresivi

    Agresivitatea se observă în limbaj, în ţinută, în miros, în atitudine, în abordarea colegilor şi a profesorilor. Agresivitatea în limbaj şi-o exprimă prin cuvinte vulgare, prin înjurături, prin faptul că vorbesc tare, între ei sau la telefon, nesinchisindu-se că sunt în spaţii publice sau că mai sunt şi alţi oameni în jur, vorbesc când nu se întrebaţi şi răspund la întrebări în locul altora. Agresivitatea în ţinută se exprimă prin ţinute neadecvate cu spaţiul academic, cu contextul în care se află (de exemplu, la examene). Unii se îmbracă neîngrijit, boţit, murdar, alţii se îmbracă sumar. Unii expun o cantitate prea mare de piele (adică sunt dezbrăcați, pantaloni / fuste scurte, maiouri, decolteuri), alţii prea mult aur, unii prea multe scheme / fente / şmecherii, iar alţii prea mulţi cai putere, considerând în mod greșit că valoarea lor stă în mașina lor. Mai sunt unii care agresează simţul olfactiv a celor din jur, care nu se spală sau se parfumează prea intens făcând sconşii să pălească de invidie.

    Am întâlnit mulţi studenţi agresivi în abordare: „Profesore, trebuie să mă treci! Îţi arăt eu cine sunt!” Am întâlnit studenţi care copiază netulburaţi la examen, agresând astfel regulile şi buna cuviinţă din spaţiul academic, călcând în picioare fără să clipească efortul de învăţare a colegilor lor.

    E drept că agresivitatea este adesea un răspuns la agresivitatea altora, o frică exhibată, o modalitate de descărcare. Chiar şi aşa, este reprobabilă, nu există scuze pentru agresivitate. 

    Sunt cinici

    Cinismul se exprimă prin faptul că dau pe faţă, cu sânge rece, fără sfială, fapte sau gânduri condamnabile, încalcă netulburaţi regulile moralei, regulile de convieţuire socială şi de bună-cuviinţă sau au manifestări care exprimă asemenea atitudini.

    Studenţilor cinici li se pare firesc să copieze sau să îşi cumpere examenele, să exploateze lipsa de informare sau de atenţie a celorlalţi, să plagieze, să prezinte lucrări ale altora ca fiind ale lor, să şantajeze colegii sau profesorii, să facă caz de situaţii delicate sau particulare, exploatându-le interesul lor.


    Sunt blazaţi

    Unii studenți sunt blazați, adică (aproape) morţi, lipsiţi de vlagă, de energie, de curiozitate, de iniţiativă, de entuziasm, de dorinţa de a contribui, de a se face de folos, de a învăţa, de şti, de a înţelege, de a aprecia critic. 

    Recunosc blazarea după chip: priviri goale, inerte, feţe mohorâte, colţurile gurii îndreptate în jos şi o profundă lehamite care transpare din expresia feţei, din gesturi, din fapte şi din note.

    Blazarea este expresia lipsei de motivaţie şi de interes, a neîncrederii în ei înşişi, în facultate, în profesori, în şansele lor de viitor. În general, blazaţii dau vina pe alţii pentru toate neîmplinirile lor, pe oraşul Oradea, pe Universitatea din Oradea şi mai ales pe ţara lor. În general altcineva este de vină pentru propriile nerealizări, obiceiuri proaste ori culpe. 

    duminică, 8 februarie 2015

    Ca student, merită să asiști la cât mai multe prezentări. În Universitate ai foarte multe ocazii

    Orice profesionist în secolul XXI, fie că va fi angajat sau antreprenor, lucrător în birou sau om de teren, va avea ocazia să facă prezentări. Va trebui să vorbească convingător în fața altor oameni despre elemente ale profesiei lui, dacă nu cumva însăși profesia lui va fi comunicarea propriu-zisă (profesor, trainer, om de vânzări, avocat, speaker, specialist în comunicare).

    Așa că, trebuie să înveți să faci prezentări profesionale. Poți învăța cum se fac prezentări asistând la prezentările făcute de alții, observându-i pe alții cum prezintă și cum se prezintă în fața publicului.
    Apoi, încet, încet, să începi să faci tu prezentări.

    La câte prezentări ai participat ca student? Răspunsul ar trebui să fie „la foarte multe”.

    Aici sunt câteva categorii de prezentări la care, dacă nu cumva ai asistat până în prezent, ar trebui să asiști de acum înainte.
    • Lansări de carte
    • Conferințe ale diverșilor invitați în Universitate: alți profesori sau oameni din firme ori instituții invitați în universitate, ambasadori, oameni politici, oameni de cultură etc.
    • Conferințe științifice
    • Speech-uri ale diferiților vorbitori în Aula Magna a Universității, în sala Bibliotecii Universității etc. 
    • Conferințe de lansare / închidere a unor proiecte
    • Evenimente universitare cum ar fi: deschiderea festivă a anului universitar, cursurile festive, festivități de celebrare (de exemplu, a Zilei Economistului) etc. 
    Pe lângă conferințele, evenimentele sau festivitățile din Universitate, mai sunt și cele de la sălile de conferințe a diferitelor hoteluri din oraș.

    Pentru a extrage maximum de utilitate din timpul petrecut în sală, ia cu tine un clipboard și hârtii, ca să îți poți lua notițe. Când asiști la prezentări să îți pui întrebarea: "Eu ce aș face / ce aș spune dacă aș fi în locul vorbitorului?" Și scrie aceste lucruri, apoi reflectează la ce ai scris. Va veni o vreme când vei valorifica observațiile scrise.

    joi, 5 februarie 2015

    Fabrica de oameni liberi!

    Înțelegerea mea asupra universității este că Universitatea trebuie să fie O Fabrică de Oameni Liberi. Există câteva mecanisme prin care cadrele didactice, studenții și membrii comunității universitare pot achiziționa libertate. Principiul general este că trebuie să scape de lanțurile care îi țin sclavi.


    Pentru că mă preocupă cum funcționează fabrica de libertate, mă strădui conștient și sistematic să îi determin pe oamenii cu care lucrez să iasă din robie.

    Pentru aceasta…
    Aduc un plus de cunoaștere

    Ca și cum mintea celor din jur ar fi o cameră în care eu aduc un plus de lumină. Uneori camera e întunecată, alteori e și îmbâcsită deoarece ușile și ferestrele sunt închise.

    Întâi intru tiptil, aprind un chibrit, apoi una-două lumânări, dibuiesc ce se află prin odaie.


    Apoi mă reped la geamuri și le deschid să intre lumina de afară. 


    Uneori geamurile sunt înțepenite și trebuie să le forțez, cu toate acestea fac tot posibilul să nu le deteriorez. Alteori fac față strigătelor celor care reclamă că dacă deschid geamurile intră frigul.

    Destul de des se întâmplă, atunci când fac lumină în camere, să găsesc dezastre.

    Există și situații în care în încăpere e atât de luminos încât chibritele și lumânările mele sunt ilare. Sunt oameni care emană atâta lumină că iau foc și eu.

    Îi determin pe oameni să scape de clișee.

    Oamenii au prostul obicei să gândească în clișee. Unii oameni mai deștepți le spun clișeelor paradigme și rostesc acest cuvânt cu multă salivă. Clișeele sunt aidoma unui ciocan pe care, atunci când oamenii îl au în mână, văd cuie în toate lucrurile din jurul lor. Ei bine, eu le iau ciocanul din mână și le arăt că există o trusă cu scule din care pot folosi mai multe instrumente.


    Iar după ce se familiarizează cu sculele mecanice din trusă ar putea trece la sculele electrice sau la cele neinvazive, cu tehnologia laser. 

    Îi ajut să se elibereze de inerția propriilor păreri sau a vechilor idei

    Vechile idei sunt aidoma unor călători care intră primii în compartiment și nu îi mai lasă pe alții să intre spunând că compartimentul e ocupat, apoi trag perdelele, se întind tacticoși pe câte patru locuri și dorm duși, încă mai și sforăie. E scandalos când o singură persoană ocupă tot compartimentul sau chiar întreg vagonul.


    Ce te faci când compartimentul e mintea ta?

    joi, 22 ianuarie 2015

    Cum arată lucrările de examen ale studenţilor

    pe care îi notez cu notele cele mai mici

    Am apucat deja să categorisesc următoarele situaţii în care studenţii iau note mici la examen:

    Studentul nu scrie nimic pe foaie

    În această situaţie dau nota 1 (unu). Aceasta este semnificaţia notei 1: foaia alba!

    Studentul nu scrie la subiect

    Aceste situaţii le evaluez cu note de 2, 3 sau 4. în funcţie de alte situaţii posibile:
    1. studentul a confundat subiectul. Cu alte cuvinte a scris bine la alt subiect. Atunci nota este 4, apreciez faptul că ştie. Depunctez faptul că nu ştie ce vreau eu să îmi arate.
    2. studentul scrie din burtă. Adică propoziţii care nu au nici o legătură cu subiectul în discuţie sau cu ce scrie în curs despre subiect. De regulă aceşti studenţi nici nu au vocabular de specialitate, nu cunosc şi nu folosesc termenii, folosesc cuvinte din limbajul cotidian cărora le asociază semnificaţii de specialitate dar fie nu nimeresc, fie se referă la concepte care au în limbajul de specialitate altă denumire. Când studentul bate câmpii sau face consideraţii tâmpe pe marginea unui subiect necunoscut dau 2 sau 3.
    3. Există situaţii când ceea ce scriu aceşti studenţi este coerent şi dovedesc faptul că au o cultură generală destul de bună. Dacă însă observ că în răspunsul scris nu apare nici o idee din materia de curs dau nota 4.

    Studentul scrie multe povești, din categoria "trei de-un leu"

    Desigur, fac eforturi să citesc ceea ce scrie. Dar nu prea mare. Ăştia care scriu povești trei de-un leu de regulă bat câmpii. Am întâlnit studenți care spuneau cu mândrie: „Am ştiu tot. Am scris şase pagini!” De fiecare dată când citesc cu atenţie lucrările de acest fel identific multe greşeli de logică sau de gramatică, paşaportul sigur pentru luna septembrie. Pe unii, chiar îmi pare foarte rău că nu îi pot trimite înapoi în clasa a patra din şcoala primară.